Victima, în vârstă de 24 de ani, din Vulcan, a fost urmărită în timp ce se întorcea de la cumpărături. Cei doi agresori l-au lovit pe bărbat şi i-au furat suma de 100 de lei, telefonul mobil şi o plasă cu alimente.
Potrivit poliţiştilor, autorii tâlhăriei, un vulcănean în vârstă de 34 de ani şi un alt tânăr de 27 de ani, şi-au urmărit victima până în scara blocului în care aceasta locuia.
„Poliţiştii au fost sesizaţi că victima, de 24 de ani, în timp ce se deplasa spre domiciliul ei, a fost agresată fizic în scara blocului în care locuieşte de două persoane necunoscute, care au deposedat-o apoi de un telefon mobil, de suma de 100 de lei și de o plasă cu alimente.
Ulterior, prezumtivii autori ai tâlhăriei au fost identificaţi şi apoi reţinuţi, iar poliţiştii au reuşit recuperarea a aproximativ 70 la sută din valoarea prejudiciului”, a precizat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
În cursul zilei de astăzi, cei doi agresori vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.