E.ON Moldova, Antibiotice, Apavital şi Iasicon sunt fruntaşe în „Topul fimelor ieşene“ realizat de Camera de Comerţ Aceste firme au reuşit să facă profit într-un an de criză deţinând monopolul pe piaţa locală sau prin contracte cu statul de zeci de milioane de euro.
Sute de firme ieşene au fost evaluate în top, 36 dintre ele reuşind să se claseze pe podium trei ani consecutiv.
Cele mai profitabile firme din Iaşi
„Am realizat a XVII-a ediţie a «Topului firmelor ieşene» pentru a promova societăţile cu rezultate financiare remarcabile. Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor se realizează pentru anul financiar 2009“, a spus Sorin Gheorghiu, şeful Departamentului Sprijinirea Afacerilor din cadrul Camerei de Comerţ.
Construcţiile domină clasamentul
Cea mai profitabilă firmă a anului 2009 este E.ON Moldova Distribuţie, singurul furnizor de energie electrică din regiune. Deţinând monopolul în şase judeţe, compania are o cifră de afaceri de 630 de milioane de lei şi un profit brut de 72 de milioane de lei, iar afacerea prosperă.
Întreprinderea Antibiotice se află pe locul patru în top cu o cifră de afaceri de 220 de milioane lei şi un profit de 15 milioane de lei, dominând piaţa naţională prin producţia şi distribuţia de medicamente.
„Suntem singura companie de profil din Moldova şi pe locul patru în ţară în medicamentele generice. Ne-am dezvoltat prin contractele cu spitalele şi cu 4.000 de farmacii din ţară“, a spus Ioan Nani, directorul general.
Profitul majorat al firmei este explicat prin extinderea pe pieţele din afara ţării. „Exporturile au crescut cu 50% anul acesta şi reprezintă 20% din cifra de afaceri. Distribuim în Statele Unite ale Americii, suntem recunoscuţi internaţional“, a mai spus Ioan Nani.
Profit pe seama statului
Firma Iasicon se cla