Când în Ardeal vine vorba de corupţie, Bucureştiul este de obicei arătat cu degetul. Cred că discuţia trebuie nuanţată. Ce deosebeşte Bucureştiul de Transilvania şi provincie e, printre altele, faptul că media funcţionează ceva mai bine şi, prin urmare, sunt dezvăluite mai multe cazuri de corupţie; în provincie, media nu-şi fac treaba cum ar trebui, motiv pentru care corupţia nu se vede, fiind ţinută sub preş. Nu cred că în Capitală ar fi vorba de o democratizare reală, cât, să-i zic, de „un pluralism al intereselor" - politice şi mai ales economice. Un scandal acoperit de un trust media este dezvăluit de ziarele concurente, întrucât partidele şi „mogulii" nu trăiesc neapărat în armonie şi nu întotdeauna se acoperă; dealtfel, la cât de aglomerată sunt piaţa media, ar fi imposibil s-o controleze cineva.
În provincie, în schimb, media locală e alcătuite din unul-două ziare şi ceva buletine de ştiri inofensive la staţiile locale ale televiziunilor. Nu există concurenţă reală, iar politicienii, oamenii din administraţie şi antreprenorii nu îşi dau în cap; cum judeţul e mic şi toată lumea (bună) cunoaşte pe toată lumea (inclusiv pe jurnalişti), nimeni nu are interes să dezvăluie secrete tenebroase: ele se ştiu, se discută pe la colţuri, dar e de la sine înţeles că nu o să se dezvăluie în public. Când apare o anchetă serioasă, de regulă e demarată de media centrale sau de o redacţie locală a acestora: teama cea mare nu e de ziarele locale, ci de cele centrale, „ziaristul de la Bucureşti" fiind întâmpinat cu teamă şi respect submisiv. Că presa nu e în regulă în „capitalele de judeţ" o dovedesc şi rapoartele anuale despre libertatea presei - cele mai multe agresiuni fizice sau ameninţări cu bătaia (sau cu violul, în cazul femeilor) adresate jurnaliştilor au venit în urma unor materiale privind cazuri din provincie. În Bucureşti, ameninţarea e „te dau în judecată!":
