Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anghelov în locul lui Apostol la Utrecht!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 20 octombrie 2010 · ·

Mijlocaşul acuzat violent de Becali va pierde postul de titular, în locul lui urmînd să joace internaţionalul bulgar

Lăcătuş va mai face o schimbare: îl va titulariza pe Surdu în locul lui Bilaşco, care n-are drept de joc

Steaua a pierdut derby-ul cu Dinamo, Gigi Becali a acuzat prestaţia mai multor jucători, fanii s-au revoltat împotriva majorităţii celor care au jucat, însă cu toate acestea, Lăcătuş nu va produce decît maximum două schimbări în primul "11" faţă de jocul din Ştefan cel Mare.

"Doi atacanţi rapizi şi mobili"

Ambele sînt forţate. Prima va fi scoaterea din echipă a lui Bilaşco, care nu are drept de joc pentru Steaua în grupa Europa League fiindcă a jucat cu Unirea Urziceni în play-off-ul competiţiei. Cum nici Kapetanos nu va face deplasare, el fiind suspendat în urma "roşului" din jocul cu Napoli, Lăcătuş îl va folosi pe Surdu.

Stancu va avea, cel mai probabil, rolul de vîrf împins, postură în care a mai evoluat în acest sezon. S-a întîmplat în primele 3 etape, cînd antrenor era Piţurcă. Stancu s-a descurcat excelent, reuşind două goluri. Şi Surdu a jucat vîrf împins, la Vaslui, cînd Steaua s-a impus cu 3-0, iar el a reuşit o "dublă".

"Asta e, nu am la dispoziţie un atacant de careu, atunci voi folosi în faţă doi jucători mobili, care să ştie să profite de spaţiile libere din defensiva lui Utrecht"

Marius Lăcătuş, antrenor Steaua

Anghelov titularizat de experienţă

A doua modificare e tot forţată, însă din cu totul alte motive. Apostol a fost desfiinţat de Becali, care i-a transmis public lui Lăcătuş să nu-l mai folosească din cauza "indolenţei crase de care a dat dovadă cu Dinamo". Lăcătuş îl va lăsa doar rezervă şi dintre cele 4 soluţii pe care le-ar avea, Gardoş, Anghelov, Bicfalvi şi Răduţ, îl va alege pe cel mai experimentat, adică pe mijlocaşul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 18 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum 50 minute
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum 40 minute
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 28 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°