Un studiu britanic arată că firmele profită de pe urma lipsei de oferte de pe piaţa muncii, lansând programe neplătite de internship pentru studenţi. 78% dintre aceştia nu sunt remuneraţi în niciun fel, deşi au cam aceleaşi sarcini ca angajaţii full time.
Potrivit raportului „Drepturile internilor“, „posturi pentru candidaţi fără experienţă aproape că nu mai există, companiile preferând să le înlocuiască cu stagii de practică neplătite. Urmarea firească este că doar tinerii cu posibilităţi financiare bune îşi pot permite urmarea acestor programe. Ceva este foarte greşit aici.“
În România, lucrurile sunt cu dus şi-ntors. Pe de o parte, există cazuri precum cel expus de Nadia, studentă la Academia de Studii Economice din Bucureşti: „Am făcut două luni de practică la una din băncile mari de la noi, dar săptămâna trecută am fost nevoită să renunţ, pentru că nu mă mai ţinea buzunarul. Când i-am anunţat că plec, au insistat să rămân, că voi fi angajată, dar nu se ştie dacă peste o săptămână, o lună sau un an. Sincer, făceam aceleaşi lucruri ca un angajat din back office, doar că nu eram plătită, or aveam nevoie de bani de transport, de mâncare şi alte nimicuri de care mai ai nevoie la birou“.
Pe de altă parte, „la noi e atât de puţin dezvoltat conceptul de internship, încât nu prea se pune problema de exploatare. Dimpotrivă, când sunt chemaţi la un asemenea stagiu, studenţii zic că l-au prins pe Dumnezeu de picior“, e de părere Cristina Ionescu, coordonator al celui mai amplu program autohton de profil, Start Internship.
În România, modalitatea de contractare a internilor e problematică. Legea nr. 58, care reglementează programele de practică ale studenţilor, limitează perioada de stagiu la două săptămâni. În plus, deşi în majoritatea covârşitoare a cazurilor universitatea nu se implică deloc, legea prevede că angajatorul trebuie să încheie un c
