Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vineri, Sărbătoarea recoltei la Grădiniţa ,,Dumbrava Minunată”

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Copiii şi educatoarele Grădiniţei cu Program Prelungit (PP) ,,Dumbrava Minunată” din Târgu-Mureş organizează în data de 22 octombrie, de la ora 16.00, Sărbătoarea recoltei, unde sunt invitaţi toţi părinţii să se bucure alături de copii de întâlnirea cu ,,toamna cea bogată” şi să mănânce din bunătăţile specifice anotimpului. Spectacolul va fi prezentat de Zâna toamnei împreună cu două personaje îndrăgite de copii, Lizuca şi Patrocle şi se va desfăşura în curtea grădiniţei ,,Dumbrava Minunată” care va fi decorată cu simboluri de toamnă. ,,Toate grupele grădiniţei, mică, mijlocie şi pregătitoare vor pregăti un program artistic, dansuri, cântecele, poezii şi toate acestea vor fi prezentate în curtea grădiniţei. După acest program artistic, părinţii se vor fi nevoiţi să se joace într-un joc împreună cu copii, iar apoi vom mânca foarte bine, la fel ca şi anul trecut”, a precizat Carla Mare, educatoare la Grădiniţa cu PP ,,Dumbrava Minunată”

Educatoarele, părinţii şi copiii vor gusta la sfârşitul programului artistic din preparatele tradiţionale, specifice toamnei pe care le vor aduce părinţii. ,,Vom mânca preparate specifice toamnei pregătite de părinţii copiilor: prăjituri, dovlecei, mere, compot, zacuscă, vinete, de toate, iar cântăreaţa Maria Butilă ne va cânta nişte cântece şi vom rămâne în curte şi ne vom relaxa”, a spus Carla Mare.

În cadrul evenimentului copiii din fiecare grupă vor prezenta părinţilor diferite activităţi artistice: cântece şi poezii dedicate anotimpului toamna, dansuri ritmice, jocuri distractive la care vor fi nevoiţi să participe şi părinţii copiilor, se vor mânca preparate specifice anotimpului, iar atmosfera de voie bună va fi întreţinută de solista Maria Butilă Lechinţan care va interpreta câteva cântece.

Copiii şi educatoarele Grădiniţei cu Program Prelungit (PP) ,,Dumbrava Minunată” din Târgu-Mureş organiz

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 18 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 43 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°