Am avut deosebita plăcere de a mă relaxa pe acordurile vesele ce armonizau cadrul unei nunţi cu năbădăi. O să intru în detalii şi o să vă spun că un bun prieten pe care-l cunoşteam din adolescenţă s-a însurat. După ce, cu mulţi ani în urmă, îndrumată de distinsa mea profesoară de franceză, am mai fost la nunta lui o dată. Felicitările, masa şi dansul au avut loc, de fiecare dată, pe undeva prin centrul oraşului, într-un local mai ponosit, denumit Supravieţuitorul... Numele lui oficial este cu totul şi cu totul altul, însă a fost poreclit aşa pentru că a scăpat, ca prin minune, după ce, timp de câteva luni, a stat cu buldozerul în poartă. Era să fie „demolat" din ordinul a câţiva oameni importanţi care însă nu par să fi trecut vreodată pe acolo.

Am avut deosebita plăcere să urmăresc şi să aplaud o reprezentaţie de înaltă ţinută: „Nunta lui Figaro", la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski". Ca orice constănţean iubitor de frumos, mi-am pus taiorul pentru a suplini pălăria cucoanelor de pe vremuri şi... într-o notă de eleganţă... am păşit pragul instituţiei de cultură. Înăuntru, profesoara mea de franceză din liceu în primul rând... şi... atât! Nu mă înţelegeţi greşit! Sala era plină, dar printre feţele ce aşteptau nerăbdătoare debutul primului act, nu am întrezărit nicio figură cunoscută! Mă îmbrăcasem frumos din respect pentru mine şi pentru artişti, din obedienţă faţă de maică-mea şi faţă de educaţia primită. Dar mai există un motiv care, recunosc, îmi trădează doza umană de superficialitate. În urmă cu două săptămâni, am citit un comunicat de presa trimis de Organizaţia Judeţeană a PDL Constanţa, în care noi, oamenii de presă, eram anunţaţi, cu surle şi trâmbiţe, că ei, politicienii, urmează să asiste la un concert simfonic pentru că sprijină şi iubesc cultura constănţeană. Aşa că duminică m-am îmbrăcat frumos pentru a mă întâlni la Operă cu senatorii, dep