Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Odiseea ultimului partizan

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Torturat, internat şi deportat, bătrânul Şuşman a supravieţuit miraculos comunismului.

Ultimul partizan din Grupul Şuşman a fost înmormântat la Iaşi. Traian Şuşman, în vârstă de 85 de ani, este eroul unei vieţi în care s-au împletit lupta armată împotriva comunismului cu tortura din beciurile Securităţii şi cu deportarea în Bărăgan.

Traian a fost unul dintre fiii primarului din Răchiţele (Cluj) Teodor Şuşman, supranumit în perioada interbelică „Tatăl Moţilor", după ce, în urma unei audienţe la Regele Ferdinand I, a obţinut o serie de drepturi pentru moţi. Fiul său, Traian Şuşman, s-a născut pe 1 decembrie 1925 şi a făcut şcoala primară în sat, apoi liceul la Cluj. După instaurarea comunismului, familia sa a intrat în vizorul noilor autorităţi. Teodor Şuşman a fost înlăturat din postul de primar în Răchiţele, iar în locul său a fost instalat Suciu Paşcu, rudă cu actualul premier Emil Boc şi fost asociat în afaceri al lui Teodor Şuşman. Acesta a organizat unul dintre cele mai puternice grupuri de rezistenţă armată din zona Apusenilor, împreună cu fiii săi, Traian, Avisalon şi Teodor Şuşman junior, dar şi cu nepotul său Leon Şuşman. Grupul de partizani a activat în perioada 1948-1958. Teodor Şuşman, Avisalon, Leon şi Teodor Şuşman junior au pierit împuşcaţi, iar Traian Şuşman a devenit prizonierul Securităţii.

Bătut până a rămas infirm

Traian Şuşman a fost prima victimă a Securităţii din grupul de partizani. Ca urmare a unei trădări, Securitatea a aflat că membrii Grupului Şuşman se ascundeau în cabana unui pădurar din zona Padiş. Securiştii au înconjurat cabana în ziua de 16 decembrie 1948. Traian Şuşman a fost prins în pădure, închis în beciul Securităţii din Cluj şi torturat cu cruzime, ca să divulge celelalte ascunzători ale rudelor sale. Bătăile l-au lăsat infirm. A urmat un proces, iar Traian Şuşman a fost condamnat la un an şi jumătate de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 4 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 4 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 11 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 11 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 7 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
lun.

-0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
lun.

-3°/0°
Timisoara
acum

12°
vin.

2°/12°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/4°