Parlamentarii merg la serviciu trei zile pe săptămână, din care cea mai mare parte o alocă înjurăturilor reciproce. Niciunul nu ratează momentul de a da o replică adversarului politic, sunt atenţi la orice reproş şi au grijă să-l întoarcă cu vârf şi îndesat.
Când vine vorba însă de legi, de a-şi face treaba pentru care îi plătim noi, contribuabilii, delăsarea este cuvântul de ordine. Aliniaţi în bănci, deputaţii, printre care şi miniştri, stau precum elevii care nu învăţat nimic la extemporal şi se bazează că vor copia de la premiantul clasei.
Aşa s-a întâmplat şi marţi, când maşina de vot a Camerei a funcţionat ca unsă, fiind adoptate sau respinse pe bandă rulantă aproape 70 de proiecte. Nu contează că cei peste 290 de parlamentari, între care câţiva miniştri, habar nu aveau despre ce este vorba în legile aflate pe ordinea zi. Confortabili în mediocritate, erau atenţi la şeful clasei, care le făcea semn cum să voteze. Şi aşa au şi făcut. Nimeni nu a observat ce s-a votat. Dacă liderul de grup a ridicat mâna cu degetul mare în sus, toată lumea a votat "pentru". Pentru ce a votat nu mai contează. Putea la fel de uşor să treacă şi o lege de instituire a zilei mersului în mâini, de abrogare a tuturor taxelor şi impozitelor sau de demitere a parlamentarilor. Şi nici n-ar fi fost de mirare la câte iniţiative legislative năstruşnice au avut aleşii în ultimii 20 de ani.
De fapt, acest sistem de a transforma sesiunile de vot în curse contra cronometru de epuizare a ordinii de zi este tradiţie în Parlament. Cu cât ridicatul mâinii are un ritm mai alert, cu atât parlamentarul, împăcat cu propria conştiinţă că şi-a făcut datoria faţă de ţară, poate pleca liniştit în week-end-ul ce pentru el este mai lung decât săptămâna de lucru.
Marţi, toată lumea a plecat împăcată, jurnaliştii au consemnat că deputaţii au mai dat vreo 70 de voturi, iar a doua zi s-a a
