În centru, micuţii îşi fac lecţiile, învaţă o limbă străină, participă la activităţi sportive şi culturale.
Mai mulţi copii din Ocnele Mari îşi petrec timpul liber, după şcoală, la Centrul de Zi Căsuţa cu Pitici al Fundaţiei Inimă pentru Inimă. Ei provin din familii sărace. „Avem în grijă 25 de copii. După şcoală ei vin la centru, unde servesc masa, fac lecţiile cu personalul de aici, iau cursuri de teatru, desen, informatică, engleză şi mai nou fac şi karate . Seara merg acasă la părinţii lor", povesteşte Lidia Dobre preşedintele Fundaţiei Inimă pentru Inimă. Fundaţia îi sprijină pe copii să urmeze o şcoală, dar şi să se formeze în viaţă. „Programul e destinat copiilor cu performanţă şcolară din mediul rural. Îi sprijinim pe cei care sunt în situaţia de a abandona şcoala deoarece provin din familii cu venituri scăzute", spune Lidia Dobre.
Se formează pentru viaţă
La Căsuţa cu Pitici, cei mici au învăţat să se şi gospodărească. După ore, ei dau o mână de ajutor celor care le pun masa. „Am învăţat să aşez şerveţelele şi tacâmurile pe masă. Pun farfuriile şi coşul cu pâine", ne-a declarat astăzi, Lavinia în timp ce aşeza masa de prânz. Lavinia are 9 ani şi e elevă în clasa a IV-a. E în grija fundaţiei de doi ani. Provine dintr-o familie săracă care mai are patru copii.
„Mai am doi fraţi aici, pe Iosif şi Sorina. Îmi place mult la căsuţă, pentru că fac dans, teatru şi mergem şi în excursi", ne dezvălue Lavinia. Cătălin e la Căsuţa cu Pitici de şapte ani. Băiatul are 11 ani şi e elev în clasa a V-a. El e din Braşov şi e orfan. „Am avut mare noroc cu doamna Lidia. Sunt aici cu fratele care are 14 ani şi avem tot ce ne trebuie. Seara mergem la o doamnă din cadrul fundaţiei", spune Cătălin.