Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionel Lazăr-Balerinul care organizează „Sărbătorile Galaţiului”

Publicat in Adevarul, miercuri 20 octombrie 2010 ·

A jucat în sute de spectacole de-a lungul a 30 de ani de activitate, iar în prezent, predă cursuri de dans popular la Liceul de Artă din Galaţi.

Profil

Născut: 28 aprilie 1936 - Galaţi

Studii: Liceul Teoretic Industrial din Galaţi

Stare civilă: căsătorit

Ionel Lazăr este cel mai longeviv balerin în viaţă din Galaţi, cu o activitate în Teatrul Muzical de trei decenii.

A pierdut de mult şirul spectacolelor în care a jucat, dar îşi aminteşte că numai în „Traviata" a jucat de aproximativ 400 de ori, ca să nu mai amintim de piese ca „Văduva Veselă" sau „Silvia".

A activat în numeroase grupuri satirice, unde asigura regia, dar şi în spectacole de revistă şi brigăzi artistice.

După pensionare, a fost solicitat să colaboreze în continuare cu Teatrul Dramatic, fiind cooptat în echipele care au organizat cinci ediţii ale „Sărbătorilor Galaţiului", la iniţiativa fostului director al instituţiei de cultură, regretatul Mihai Mihail.

Profesor de coregrafie

În prezent, predă studii clasice şi de caracter la cunoscutul ansamblu „Doina Covurluiului", dar este şi profesor la o clasă de dans popular, la Liceul de Artă din Galaţi.

Ionel Lazăr ne dezvăluie secretul longevităţii sale: „Am făcut mişcare multă la viaţa mea şi tocmai de aceea m-am menţinut atât de bine".

Îşi aminteşte râzând şi de momentele amuzante din cariera sa, pe care le-a savurat din plin alături de colegi: „La un spectacol, în locul unui dans militar, ni s-a pus o sârbă şi am fost nevoiţi să ne descurcăm".

Doi americani, care au fost elevii artistului, îi caracterizează poate cel mai bine activitatea: „Recunoaştem în el dorinţa de a păstra România prin dansurile care au însemnat atât de mult şi un timp atât de îndelungat pentru cultura acestui popor. Fără dăruirea şi hotărârea lui, mult din această v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 41 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 4 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°