Inspectori cu nume schimbate, inculpaţi invitaţi să ia loc în timpul procesului, martori acuzaţi că ar fi avocaţii primăriei şi, de cealaltă parte, acuzaţii că dosarele ar fi fost încropite de procurori, din dorinţa de a arunca o imagine nefavorabilă primăriei lui Radu Mazăre. Acesta a fost „scenariul" după care s-a judecat ieri apelul procurorilor DNA împotriva achitării lui Petrică Munteanu, director în cadrul Primăriei Constanţa, şi a altor inspectori din cadrul instituţiei.
Prezent la instanţă de la primele ore ale dimineţii, directorul Direcţiei Organizare Evenimente şi Relaţii Internaţionale, din Primăria Constanţa, a avut de aşteptat câteva ore bune înainte ca instanţa să-i apeleze cauza. Plictisit pe holurile instanţei, în aşteptarea procesului, Munteanu bătea darabana pe genunchi, uitându-se nerăbdător la ceas. În cele din urmă, dosarul a fost strigat. De la bun început, avocaţii BCD Intermed, societate constituită parte civilă în cauză, al cărei administrator, Costică Bucur, a reclamat abuzurile pe care susţine că le-a îndurat din partea reprezentanţilor primăriei, au invocat un aspect deosebit de important.
Lizeta, avocata primăriei
Mai exact, avocaţii au pus sub semnul întrebării veridicitatea declaraţiilor date de martora Lizeta Haralambie la instanţa de fond, care i-a găsit nevinovaţi pe avocaţi. Concret, aceştia au venit cu un document în care se arată că femeia, audiată ca martor al apărării în proces, este avocata Primăriei Constanţa într-unul din dosarele pe care instituţia le are pe rolul instanţelor. În această situaţie, au spus avocaţii ce reprezintă BCD Intermed, mărturia sa ar sta sub semnul întrebării. În replică, avocaţii lui Petrică Munteanu şi ai celorlalţi acuzaţi au solicitat respingerea documentului respectiv ca probă şi neluarea sa în seamă de către instanţă, pe motiv că declaraţia Lizetei Haralambie ar avea legă