Introducerea semnelor distinctive va duce la diminuarea incidentelor din unitățile de învățământ
Nu peste mult timp, elevii din județul Neamț ar putea ajunge să poarte obligatoriu uniforme specifice fiecărei unități de învățământ sau măcar un semn distinctiv, de tip ecuson. Prin această măsură se dorește separarea acestora de ceilalți tineri care nu frecventează școala în care învață ei, pentru evitarea incidentelor în care sunt implicați copiii. Subiectul a fost abordat în ședința organizată de Inspectoratul Școlar Județean Neamț cu directorii unităților de învățământ. Cel care s-a pronunțat din start în favoarea introducerii acestor însemne distinctive este prefectul de Neamț, Mihai Archip.
„În contextul evenimentelor recente vizând violența în școli, vreau să accentuez necesitatea creșterii siguranței în unitățile de învățămân și în apropierea lor. Atât copiii, cât și dascălii trebuie să se simtă în siguranță. Eu susțin ideea unei rigori privind vizitatorii în unitățile școlare, în acest fel diminuându-se riscul producerii unor violențe", spune prefectul județului.
Elevii nu trebuie să vină la școală ca la bal
Prezent la întâlnirea cu directorii școlilor nemțene, președintele Consiliului Județean al Elevilor Neamț, Octavian Bărbuleț, s-a declarat pentru purtarea uniformelor.
„Mă bucur că s-a vorbit de ținuta care trebuie purtată de elevi în timpul orelor de curs, pentru că aceștia nu trebuie să vină la școală ca la bal. Vom trimite Inspectoratului Școlar Județean mai multe propuneri din partea noastră, care vor viza reducerea fenomenului de violență în școli".
Rămâne de văzut cât de receptivi se vor dovedi elevii și dascălii nemțeni la aceste propuneri și cât de repede vor putea fi ele puse în practică.