De cîţiva ani mă fascinează, ca pe foarte mulţi alţii, emisiunea Top Gear. Am descoperit că mă pot uita de mai multe ori la acelaşi episod (e adevărat că ajutat de cele cîteva televiziuni care preiau şi reiau o aceeaşi emisiune de nenumărate ori) fără să mă plictisesc. Audienţa pe care o are în lume e estimată la peste o treime de miliard. Altfel spus, unul din 20 de pămînteni se uită la Top Gear.
Atracţia foarte mare pe care o exercită are totuşi o bază. Puţină lume ştie că emisiunea cu acest titlu, produsă de BBC, a început încă din 1977. La început era o emisiune auto foarte convenţională care, în timp, a evoluat pînă la formula pe care o ştim astăzi. Jeremy Clarkson i-a devenit prezentator încă de pe la începutul anilor ’90 şi, cu o pauză între 1999 şi 2002, continuă să fie vedeta incontestabilă a programului. Formatul e aproape neschimbat de opt ani. Realizatorii nu fac decît să se încadreze săptămînal în aceeaşi reţetă. Într-o bună tradiţie britanică, nu se inovează decît foarte rar în ce priveşte structura. În schimb, aproape fiecare replică are ceva memorabil.
Emisiunea a cîştigat premiul Emmy în 2005 şi se poate spune că e aproape o abonată a premiilor BAFTA (British Academy of Film and Television Arts).
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor Ca şi premiile, criticile şi acuzaţiile la adresa emisiunii au curs de-a lungul timpului cu nemiluita, motivele fiind diverse: remarci ale prezentatorilor considerate jignitoare, promovarea unui stil de condus iresponsabil, homofobie, ridiculizarea germanilor sau opoziţia la ecologism şi la ideile privind protecţia mediului (printre criticile stupide s-a adăugat şi una venind din partea ambasadei române la Londra, după episodul filmat de echipa Top Gear în România, episod care făcuse de fapt o nesperată propagandă ţării noastre).
Criticil
