„Mîncarea este leacul nostru şi leacurile ne sînt mîncare“ – Hippocrat.

Citatul ăsta dureros stă scris pe o cutie cu ouă. Mai departe, eticheta, o veritabilă reţetă de farmacie în sine, zice că respectivele ouă sînt îmbogăţite cu Omega 3 şi cu vitamina E. „Euroul“ e făcut de găini crescute la sol iar inimile noastre eco pot bate liniştite că nici una dintre păsări nu a avut o copilărie chinuită. Omega 3 conţine şi laptele făcut de vaci crescute la sol. De preferinţă sol alpin ilustrat verde crud cu pajiştile care găzduiesc o întreagă familie fericită cu dinţi albi. Dacă laptele e din Vatra Dornei, trebuie musai spus că zona e singura nepoluată şi autentică. Cu flori din Bucovina. Dincolo de lapte şi ouă, frigiderele de la oraş păstrează în burţile de inox (cu minidozator de apă şi cuburi de gheaţă) tot soiul de lucruri absolut inutile. O categorie aparte ar fi ingredientele necesare unei cine exotice ratate. Sosuri de peşte odioase aflate în diverse stadii de consum. Lapte de cocos în cutii mici, dreptunghiulare. Muguri de bambus şi de fasole mixaţi cu un soi de porumb mic, dubios la privire. (Ingrediente extrem asiatice se află în migraţiune şi prin dulapuri: mai multe feluri de sos de soia, ulei de susan, mixul de 5 condimente – fără de care nu poţi mînca cinstit chinezeşte.) Raftul cu putreziciuni e bine reprezentat cu produse bio care se strică în două zile: sos de roşii lunguieţe italieneşti, borcănele de pesto din care ai putea mînca un an întreg (asta dacă nu îţi faci sendvişuri în fiecare dimineaţă cu el; mă întreb de ce oare, dacă tot mergem bio, nu se fac pliculeţe de unică folosinţă? Sau se fac?), parmezan la bucată pe care oricum ţi-e lene să-l razi şi foloseşti din ăla la plic.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp Un raft mai jos expune vreo trei feluri de muştar: ăla cu boabe, dijonu’