Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro se instalează din nou peste pragul de 4,3 lei, după o pauză de trei luni

Publicat in Ziarul Financiar, joi 21 octombrie 2010 ·

Toamna aduce din nou probleme pentru leu, la fel ca în precedenţii doi ani. De data aceasta o moţiune de cenzură, o bâlbâială a deputaţilor privind reducerea TVA la alimente şi incertitudinile legate de discuţiile cu FMI ridică semne de întrebare.

Euro a revenit pe piaţa de la Bucureşti peste pragul de 4,3 lei, după ce jucătorii au reacţionat la turbulenţele de pe scena politică, unde deputaţii au reuşit ieri să stârnească nelinişte, aprobând un plan de reducere a TVA la alimente, care ar risca însă să ducă la deraierea acordului cu Fondul Monetar Internaţional.

BNR a calculat ieri un curs de 4,3084 lei pentru un euro, cu 1,44 bani peste nivelul precedent. Aceasta este prima dată când euro revine peste pragul de 4,3 lei la cursul oficial, de la începutul lunii iulie. Atunci piaţa valutară a fost bulversată de respingerea măsurii de tăiere a pensiilor cu 15% de către Curtea Constituţională, care a împins Guvernul să treacă la majorarea TVA de la 19% la 24%.

Acest nou episod de depreciere a venit într-un context deja tensionat, guvernul confruntându-se cu o nouă moţiune de cenzură, în timp ce pe plan internaţional investitorii se retrag din nou spre activele foarte sigure, de teama unei noi recesiuni la nivel global.

"Străinii şi-au încărcat poziţiile împotriva leului şi aşteaptă un şoc. Dacă va pica Guvernul, BNR ar putea să lase euro să urce până spre 4,5 lei, pentru a trage un semnal de alarmă", comentează dealerul unei bănci locale. Moţiunea de cenzură a fost prezentată ieri în Parlament, iar votul a fost programat pe 27 octombrie.

În iulie, când decizia Curţii Constituţionale a dat peste cap planurile Guvernului, chiar unul dintre oficialii BNR a vorbit despre o posibilă depreciere dramatică a leului, iar banca centrală a rămas în afara pieţei, deşi euro a urcat la vârfuri istorice, de 4,4 lei. Potrivit dealerilor,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi

Mediafax acum 23 minute
După centralizarea a 89,27 % dintre voturile exprimate în ţară, Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc, cu 21,99 %. El este urmat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu 21,34 % şi Elena Lasconi, cu 16,34 %. Pe următoarele locuri se situează Georg

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 53 minute
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 2 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 37 minute
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum o ora
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 4 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 3 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°