Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(PORTRET)Vladimir Crivoi:„Caricatura este un mod de a trăi”

Publicat in Adevarul, joi 21 octombrie 2010 ·

Cunoscut iubitorilor de caricatură sub pseudonimul Vlahi, Vladimir Crivoi este unul dintre cei mai buni umorişti gălăţeni. Are lucrări în colecţii particulare din Belgia, Canada, Olanda.

Pasiunea pentru grafică a moştenit-o de la vârsta de patru ani, de la tatăl său, care a fost un bun desenator. A absolvit Liceul de Muzică şi Artă Plastică din Galaţi în 1970 şi a debutat cu desene satirice în revista „Urzica”. De atunci a creat zeci de mii de caricaturi, apreciate atât pe plan naţional cât şi internaţional. „Pentru mine caricatura este o meserie, o raţiune a existenţei”, afirmă artistul.

Un palmares impresionant

Cu un umor caracterizat de o ironie subtilă, Vladimir Crivoi a intrat rapid în categoria caricaturiştilor bine cotaţi. A colaborat cu lucrări la publicaţiile: „Viaţa Liberă, „Imparţial”, „Monitorul”, „Ziua”, „Adevărul”, „Moftul român”, „Magazin Internaţional”, , „Obiectiv”, „Cuget Liber”.

„Am abordat problemele României perioadei postdecembriste, corupţia, drepturile omului, terorismul internaţional, lupta împotriva drogurilor şi a poluării mediului, impostura, erotismul”, spune caricaturistul.

A avut mai multe expoziţii personale şi colective atât în ţară cât în ţări ale Europei, Asiei şi Americii. Creaţia sa a fost distinsă cu şapte premii naţionale şi 11 premii, diplome şi menţiuni internaţionale. Printre acestea se numără: Premiul I, „Mărul de Aur”, Bistriţa Năsăud, 1993; Premiul III, Festivalul „Umor pe valuri”, Galaţi, 1996; Premiul II, „Viaţa liberă”, Galaţi, 1999; Premiul II, „Umor cazon”, Sibiu, 2001.

Premiul „Omnia”, Baia Mare, 2004; Premiul de Excelenţă, Taejon, Coreea, 1999; Premiul de Merit, Taejon, Coreea, 2000; Israel, 2003; Diploma de Merit, Novosibirsk, Medalia de Argint, China, 2003; Premiul Special, Taejon, Coreea, 2007. Are lucrări în colecţii particulare din România, Belgia, B

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 49 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 40 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 27 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°