Încă de la primul cadru se vede că e foarte lucrată inclusiv sigla acestei case de producţie, Mandragora: THECINEMADDICTEDJOINT, care cuprinde nu numai dependenţa de film, dar şi jointul cu două sensuri de drog ori de bar, aşa cum îl descria Humphrey Bogart în „Casablanca". „Moartea Domnului Lăzărescu", ştie toată lumea, a fost marele succes românesc la Cannes, la secţiunea Un Certain Regard.
Domnul Dante Remus Lăzărescu este un pensionar de care nu te ataşezi cu uşurinţă, care e ursuz şi îi place să tragă la măsea, trăieşte într-un bloc cu nişte vecini băgăreţi şi imposibili, şi sfârşeşte prin a fi târât de la un spital la altul, pentru că, de fapt, nimeni nu vrea să se ocupe de drama lui, care e, de altfel, a multor alţi vârstnici singuri pe lume, fie că n-au copii, fie că le sunt plecaţi. Personajele adorabile şi care urmează să fie la fel de abandonate ca bătrânul cel bolnav sunt nişte pisicuţe care au avut onoarea de a apărea inclusiv pe varianta afişului de DVD, cocoţate pe un cărucior, parcă în aşteptarea stăpânului.
Castingul a fost unul absolut perfect, de la Luminiţa Gheorghiu şi până la Ioan Fiscuteanu, care, sărmanul, deja suferea de o maladie incurabilă când interpreta acest rol, făcând parcă un fel de repetiţie generală, macabră, a propriei sale dispariţii. Cristi Puiu este un adevărat regizor prestidigitator care jonglează cu o elită de actori, cărora le oferă partituri de neuitat, de la cele principale până la simplele apariţii de câteva minute. De văzut neapărat.
MOARTEA DOMNULUI LĂZĂRESCU
România, 2005, 2h 33min. Regia: Cristi Puiu. Cu: Luminiţa Gheorghiu, Ioan Fiscuteanu, Doru Ana, Dana Dogaru, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Florin Zamfirescu, Bogdan Dumitrache, Dragoş Bucur, Dan Chiriac, Clara Vodă, Adrian Titieni, Mihai Brătilă, Monica Bârlădeanu, Mimi Brănescu, Rodica Lazăr, Alina Berzunţeanu, Simona Popescu, Mirela C