Gheorghe Hagi este, fara discutie, unul din cei mai mari fotbalisti pe care i-a dat Romania. In ultima vreme, "Regele" da semne tot mai evidente ca ar vrea sa revina in prim-planul fotbalului autohton, lucru ce i-a bucurat pe multi, dar i-a speriat pe altii.
Hagi ne-a oferit, cu fiecare aparitie, publica sau in cercurile de prieteni, o lectie atat de importanta incat majoritatea am trecut-o cu vederea, asteptand senzationalul. Gica nu s-a pretins a fi mai mult decat ceea ce am vazut toti ca a fost si este in continuare, un sportiv de exceptie. Nu s-a pretins un mare orator, desi a fost criticat de multe ori pentru diferite "scapari" de ordin gramatical. Nu s-a pretins un devorator de cultura, chiar daca si aici a primit minusuri, pentru ca el, eroul unor generatii intregi de tineri, nu le-a dat si acest exemplu.
Gica a fost, inainte de toate, un om modest, muncitor, care a cautat sa se perfectioneze. Si, foarte important, nu a facut niciodata un act de bravura din aceste lucruri, nu a iesit in fata evidentiind anumite fapte care, paradoxal, isi pierd mult din importanta cand sunt aruncate in ochiul fanului.
Nu putem trece peste marturia colegului de camera din perioada Sportul Studentesc, Terhes, care povestea cum Gica, pe atunci un tanar de mare perspectiva al Romaniei, protejat intr-o masura al regimului, isi pierdea noptile invatand pentru examenele din primul an de facultate, desi un singur telefon i-ar fi adus micului "rege" de atunci diploma de absolvire, asa cum le-a adus-o altora.
Nu putem trece nici peste Hagi necizelatul care provoca zambete ironice ziaristilor ce il intervievau la inceputul anilor '90, chiar daca el n-a sosit niciodata pe aeroport vorbind intr-o romano-italiana aproximativa. Comparati-l cu Hagi de acum si veti vedea ca efortul sau de a se perfectiona, de a ne reprezenta cu cinste pana la urma
