Scandal imens după o afacere funciară de milioane de euro care, în 2006, provocase arestarea unui alt prefect.
O mare lovitură imobiliară s-a produs zilele trecute la Iaşi: Norina Forna, decanul Facultăţii de Stomatologie, a pus mâna pe cele 16 hectare de teren pe care le vânează de 10 ani. Sunt trei parcele care valorează acum, în criză, cam 4 milioane de euro, plasate la intrarea în Iaşi, pe drumul european E58, şi e exact acelaşi amplasament revendicat pentru care în urmă cu patru ani fostul prefect Radu Prisăcaru a fost arestat de procurorii DNA.
Prefectul s-a dat peste cap să rezolve cazul
Cazul, extrem de controversat, are accente epopeice: au fost arestaţi un prefect, un avocat şi fostul şef al ADS Iaşi, a făcut obiectul a două decizii CEDO, iar anul acesta dosarul a fost controlat de Corpurile de Control de la două ministere. Nu e totul: soţul Norinei Forna e şef al "Domenia Credit" la Iaşi (un fel de cooperativă de credit) şi, în 2007, i-a acordat actualului prefect al Iaşiului, Dragomir Tomaşeschi, un împrumut de 40.000 de euro gajat cu un apartament care, de fapt, nu aparţinea celui creditat, ci părinţilor unui prieten de-al acestuia. Treburi încurcate, fiindcă acum Tomaşeschi s-a dat peste cap să dea pământul familiei Forna pe amplasamentul valoros de la şosea, rezolvând formalităţi care durează un an în numai o lună şi jumătate.
Şi încă nu e totul: alt latifundiar din Iaşi, Bogdan Cihodaru, simţindu-se lezat de această retrocedare "peste rând", îl acuză pe prefect de împărţirea dreptăţii cu dublă măsură - "pentru unii mumă, pentru alţii ciumă".
"Familia Forna a primit 16 ha la drumul european, din care 5 ha se suprapun unei retrocedări anterioare, pentru care există hotărâri ale comisiei judeţene de fond funciar şi ale comisiei locale. E aberant să se procedeze în acest fel. Prefectul Tomaşeschi mân