În mare parte, clujenii văd instituţiile publice din oraş ca fiind corupte, potrivit unui studiu dat publicităţii astăzi.
Percepţia clujenilor despre nivelul de corupţie în instituţile publice locale şi centrale este una sumbră, relevă un studiu al Asociaţiei „Asistenţă şi programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21” şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Potrivit documentului, cetăţenii văd mai puţin corupte instituţiile mai apropiate de ei (Primăria sau Instituţia Prefectului) faţă de cele centrale din capitală. Astfel, 18% dintre cei care au răspuns consideră că nivelul corupţiei în Primărie este foarte mare, gradul corupţiei fiind semnificativ mai ridicat, din punctul de vedere al clujenilor, când vine vorba de instituţiile centrale şi Guvern (60%).
Cea mai credibilă sursă de informare cu privire la actele de corupţie este presa. „Mass-media se bucură de credibilitate în furnizarea informaţiilor despre corupţie, fiind menţionată ca sursă credibilă de 69,8% dintre cetăţeni”, se mai arată în studiu. Cu toate acestea, doar 5% dintre clujeni au anunţat presa cu privire la actele de corupţie identificate.
Cu toate acestea, doar aproximativ 30% dintre clujeni spun că ştiu, din experienţă proprie sau din presă despre cazuri de corupţie. Din numărul total de respondenţi clujeni, doar 22,7% au oferit exemple de cazuri de corupţie. Concret, 54 din 69 de clujeni care spun că ştiu cazuri de corupţie au dat şi exemple. Cele mai multe dintre exemplele date (38,6%) le reprezintă darea de şpagă la poliţie, şcoală, medic etc.
În general, clujenii sunt de părere că responsabiltatea principală pentru eradicarea corupţiei o au chiar funcţionarii publici. „Aproximativ 74% dintre cetăţeni responsabilizează funcţionarul, a cărui conştiinţă ar trebui să îi influenţeze comportamentul în mod pozitiv în faţa unei infracţiuni de