Germania a obţinut susţinerea Franţei pentru modificarea Tratatului de la Lisabona, în sensul înăspririi disciplinei bugetare, şi face eforturi pentru a-şi impune proiectul la nivelul întregii UE. Unele state se tem însă că mişcarea va deschide o cutie a Pandorei, în condiţiile în care fiecare membru va dori să includă noi modificări în tratat, în funcţie de propriile interese. Sursa: Codrin Prisecaru
Cancelarul german Angela Merkel a înregistrat o victorie importantă, marţi, la Deauville, în momentul în care a obţinut sprijinul preşedintelui francez Nicolas Sarkozy pentru modificarea tratatului. În viziunea germană, documentul trebuie să facă loc unor reguli mai dure, ce vor avea menirea de a preveni o criză financiară precum cea care a ameninţat stabilitatea întregii zone euro anul acesta.
Mai multe state europene, printre care Cehia şi Marea Britanie, şi-au exprimat o poziţie de principiu împotriva redeschiderii dezbaterii pe tema tratatului. Surse europene citate de Reuters arată însă că opoziţia nu este chiar atât de îndârjită. Londra, spre exemplu, ar putea fi de acord cu înăsprirea disciplinei bugetare, atâta vreme cât această măsură nu va afecta decât statele din zona euro.
„Nu spun că Marea Britanie a lăsat uşa deschisă pentru o dezbatere privind schimbarea tratatului, dar în mod sigur nici nu a închis uşa”, a declarat pentru agenţia de presă un ministru european, sub acoperirea anonimatului. „Schimbarea tratatului va fi dificilă, dar nu aş spune că nu va avea loc. Cred că este posibilă”, a adăugat oficialul.
Germania se grăbeşte
În condiţiile în care liderii statelor membre se întâlnesc pe 28-29 octombrie pentru a adopta noile reguli privind disciplina bugetară şi pentru a discuta eventualele modificări aplicate tratatului, Berlinul a semnalat ieri că se grăbeşte să îşi ducă la bun sfârşit planul. @N