România e dominată acum de o clasă socială care consideră că trebuie să i se dea. Nu are importanţă de unde şi de la cine, contează doar să primească ceea ce ea crede că i se cuvine.
Mentalitatea asta nu se poate schimba, cel puţin nu după o viaţă întreagă de primit. Acest comportament poate înceta doar când sacul s-a golit. Iar el e pe cale să se golească. Din fericire pentru noi, ceilalţi, care n-am considerat niciodată că cineva ar trebui să ne dea ceva doar pentru că existăm.
Noi am fost tot timpul minoritari în ţara noastră. Mult mai minoritari decât minoritarii care ne reprezintă, mai nou, în majoritatea ţărilor europene. Cred că noi am fost, de fapt, cei mai minoritari, dacă pot îndrăzni să spun astfel. Nu fac din asta un titlu de glorie, încerc doar o distincţie care poate fi utilă într-o alegere.
Pentru că a fi majoritar sau minoritar în România, din perspectiva relaţiei cu ceea ce câştigi, e o alegere, nu un destin. Poţi alege să obţii muncit, în loc să ceri sau să furi. Poţi alege să-ţi baţi capul, în loc să-ţi baţi doar gura. Deşi n-ar trebui, la noi e mai uşor acum să ceri sau să furi, dar, ca orice cale mai uşoară, te alegi cu mai puţin, pe termen mediu şi lung. Primitul nu e sustenabil, dacă vrei ceva de la viaţa ta. Funcţionează doar dacă eşti împăcat trăind la mâna altora.
În ultimul an, m-am bucurat frecvent să văd că minoritatea celor care creează în loc să ceară creşte constant. Nu vertiginos, dar constant. Întâlnesc tineri care mă uimesc prin felul degajat şi plin de încredere în care construiesc idei, proiecte şi organizaţii menite tocmai să ajute şi să înveţe alţi tineri să-şi construiască propriul viitor, pe mâna lor.
Nu le e uşor. Trăiesc într-un mediu ostil acestui fel de a vedea lumea şi sunt convins că îşi pun alegerea la grea încercare în fiecare zi. Probabil că cei mai vizibili au fost cei de la letsdoitroma
