„Aşa aţi făcut şi în Vietnam şi prin America Latină. Găsiţi cîte un loser de dictator local, îl faceţi aliat, băgaţi bani în fundul lui şi dupa aia vă miraţi că lumea ne urăşte.“ „Habar n-ai ce vorbeşti. Tu vrei democraţie, eu vreau să cîştigăm războiul. Loseri sînteţi voi cu bla-bla-urile despre democraţii perfecte.“ „Dacă aşa stau lucrurile, să nu te aştepţi să vă susţinem în vreun fel.“ „Asta e ultima ta poziţie?“ „Da, nu ai decît să o transmiţi la Washington.“

DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat Seara se anunţa perfectă la Vouliagmeni, lîngă Atena. Vremea era superbă şi vremea de primăvară ne făcuse să tînjim la o cină cu peşte în afara complexului de cinci stele, unde se petrecea conferinţa donatorilor pentru „O televiziune liberă în Irakul eliberat“. La masă eram patru inşi: şeful lui Institute of War and Peace Reporting din Londra, un tip din ORHA (autoritatea americană de ocupaţie în Irak) şi un mare şef de la USAID (agenţie guvernamentală americană, tradiţional asociată valorilor „liberale“, adică nu chiar republicane). Sus-semnatul era al patrulea. Cei doi americani vorbeau liber, nu se fereau. Englezul ştia bine care sînt neînţelegerile între Departamentul de Stat (şefii informali ai USAID) şi Pentagon (cei care constituiseră ORHA). Eu, românul, priveam siderat la conversaţia celor doi. Mie îmi părea că lucrurile în Irak merg după un master-plan bine pus la punct, la care toată America instituţională este ataşată trup, suflet şi minte. Nici poveste. Pentagonul vroia acţiune, acum. Ei doreau un soi de televiziune publică funcţională care să transmită informaţie cît mai repede, punctul de vedere al americanilor. „Nu vedeţi că pe toate balcoanele este cîte o parabolică pentru Al Jazeera? Eu cum să îi contracarez? Cu citate din Lincoln şi proceduri multi-anuale pentru licitaţii publice? Cu semin