Antreprenorii ar putea fi obligaţi să plătească o garanţie de deşeuri în valoare de 2%. Banii vor trebui viraţi într-un cont al primăriei pe raza căreia construiesc. Sursa: Cosmin Marinescu
Orice firmă de construcţii sau persoană fizică care vrea să contruiască un bloc, o casă sau o instalaţie tehnologică şi de producţie va putea primi autorizaţie de construcţie numai dacă va vira un "fond de garantare", care va fi folosit pentru reciclarea, reutilizarea şi eliminarea gunoiului generat pe şantier. Banii îi vor primi înapoi dacă molozul va fi reciclat sau reutilizat, potrivit unui Proiect de Hotărâre de Guvern.
Dacă firma de construcţii nu îşi va îndeplini obligaţiile, autorităţile publice locale vor folosi banii depuşi în cont pentru gestionarea deşeurilor lăsate la voia întâmplării. "Scopul acestei hotărâri este de reducere a ponderii deşeurilor provenite din activităţile de construcţii din totalul deşeurilor eliminate, prin creşterea gradului de valorificare şi reciclare al acestora", au explicat de ce au iniţiat acest proiect de act normativ reprezentanţii Ministerului Mediului.
Deşeurile trebuie sortate şi valorificate
Constructorii sunt obligaţi să sorteze minimum 60% din deşeurile generate, iar o parte trebuie să le reutilizeze, în timp cele rămase trebuie eliminate. Potrivit actului, eliminarea lor prin depozitare este interzisă.
Dacă antreprenorii nu au posibilitatea să respecte litera legii, aceştia pot angaja o firmă de salubritate sau o societate specializată care să se ocupe de gestionarea molozului.
Şi primăriile sunt obligate să creeze o infrastructură pentru reutilizarea deşeurilor. Astfel "autorităţile publice locale şi/sau titularii de activităţi de construcţii au obligaţii anuale privind pregătirea pentru reautilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială a deşeurilor provenite din activităţi de constr