Se spune că un om care stă sub un măslin şi scrutează adâncul cerului se află, de fapt, la numai câţiva paşi de Rai. Înconjurat de parfum de cimbru şi oregano sălbatic, omul acesta se bucură de un prânz simplu: o bucată de pâine, brânză albă de oaie - "féta" - sau de vacă - "télemes" -, o mână de măsline şi un pahar cu vin, nu e nevoie de nimic mai mult pentru a atinge fericirea. Şi mă întreb, pelerinul care că­lătoreşte emoţionat pe cărările Muntelui Athos, luând la umbra unui măslin un prânz frugal, bine­cuvântat de un călugăr, tovarăş al lui pe că­ra­re, pelerinul acesta nu se simte şi el la pi­cioarele Raiului? Nu-mi va fi dat să încerc vreodată acest sentiment - Athosul, e ştiut, e închis femeilor -, dar am deschis paginile revistei de astăzi unui pelerin la Muntele Sfânt. Şi-aşa, din istorisirile lui, afla-vom câte ceva despre viaţa monahilor ro­mâni de la Athos, despre vinul cel bun de la My­lo­potamos, despre carismaticul călugăr Epifanios, supranumit şi "bucătarul-şef" al Sfântului Munte. Iar pentru ca şi dumneavoastră, doamnelor, să ştiţi că până la un punct peninsula atho­nită vă e deschisă (până la graniţa închisă cu sârmă ghimpată din spatele mănăstirii sit arheolo­gic Zygos - pe-aceasta o puteţi vizita, căci nu e pe pământul "interzis", şi trecând prin trapeză, prin cuhnii ori pe la cramă sau moara de ulei vă pu­teţi face o idee despre felul în care era organizată de­mult o mănăstire), vă ofer câteva poveşti şi re­ţe­te din teritoriul accesibil şi nouă. Am adunat în­că multe poveşti şi reţete de la femeile care locuiesc între Ouranopolis şi vechea Stagyra aristote­lia­nă, aşa că în alte numere viitoare vă voi îm­părtăşi câte ceva din reţe­ta­rul zo­nei. Până atunci, citiţi as­tăzi despre o tehnică neo­biş­nuită de pre­parat plăcinte şi per­miteţi-mi să mul­ţu­mesc Or­ganizaţiei Naţio­nale de Tu­rism a Greciei şi Organi­zaţiei de Tu­rism din Re­giunea M