Trec zilnic pe lîngă Palatul Ştirbei (Calea Victoriei, nr. 107). Îi admir arhitectura neoclasică şi cariatidele. De doi ani de zile, devin conştientă de ce se află în spatele palatului: un imens teren viran, în paragină, pe care îl văd din sălile de curs de la Universitatea de Artă. În vară aflu că ediţia a patra a Bienalei Tinerilor Artişti, coordonată de Mica Gherghescu, va avea loc în interiorul palatului dezafectat.
DE ACELASI AUTOR Geta Brătescu: o artă esopică Curators' Network: despre artişti, curatori şi instituţii de artă Cînd curatorul tace - impresii de la dOCUMENTA (13) Mai puţin ca perfectul - Bucharest Biennale 5 Vineri, 8 octombrie, porţile se deschid în sfîrşit, cu vernisajul expoziţiei: pivniţa, parterul, etajul întîi şi podul, peste tot sînt lucrări de artă. Ne plimbăm dintr-o cameră într-alta, dăm draperiile la o parte, cotrobăim, căutăm fantomele balurilor de altădată, ale exponatelor de muzeu de altădată, ale părăsirii de pînă ieri.
Istoria Palatului Ştirbei începe în 1835 (pînă în 1837 este ridicat, după planurile arhitectului francez Michel Sanjouand, pentru logofătul Barbu Dimitrie Ştirbei). E mai tîrziu muzeu de artă populară şi muzeu al ceramicii şi sticlei. Au trecut şi s-au aşezat în el multiple istorii, iar din 1994 este complet uitat.
De data asta, arta contemporană s-a aşezat exact acolo unde e mai nevoie de ea şi a generat un spaţiu de dezbatere coerent. Bienala s-a deschis într-un loc controversat şi, printr-un display inteligent al lucrărilor care discută practica artistică a subvegherii (artistul-activist manipulează, „sub acoperirea“ puterii, puterea însăşi), cred că va produce şi discursul post-bienală pe care îl aştepţi mereu de la artă, cu atît mai mult cu cît curatoarea a gîndit această ediţie ca o „reverie activistă“. Bienalele s-au obişnuit să se lase uitate imediat după „focurile de artificii“ şi să f