Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă centre educaţionale pentru copiii cu risc de abandon şcolar

Publicat in Alba24, joi 21 octombrie 2010 ·

Începând cu luna noiembrie, peste 200 de copii cu risc de părăsire timpurie a şcolii din judeţele Alba şi Mureş vor beneficia de serviciile oferite de nouă centre educaţionale ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. În aceste centre, elevii vor primi rechizite, se vor putea folosi de materiale didactice, în fiecare zi vor primi o masă caldă şi o gustare rece şi, nu în ultimul rând, o bursă lunară, în valoare de 100 de lei.

În fiecare din cele nouă centre, zi de zi, 25 de copii cu risc de abandon şcolar vor fi supravegheaţi şi sprijiniţi de un profesor, doi animatori socio-educativi, care, timp de trei ore, îi vor ajuta la efectuarea temelor, dar mai ales îi vor pregăti pentru viaţă.

Potrivit reprezentanţilor Filantropia, ceea ce face ca acest proiect să fie unic este faptul că îşi propune să prezinte un model optim de prevenire şi corectare a abandonului şcolar, prin îmbinarea valorilor celor trei componente de bază ale societăţii: Biserică, Şcoală şi Familie.

Şapte dintre cele nouă centre care îşi încep activitatea din această toamnă se află în judeţul Alba, în localităţile Sebeş, Aiud, Ocna Mureş, Baia de Arieş, Silivaş, Valea Lungă şi Roşia de Secaş. Alte două centre, din judeţul Mureş sunt la Reghin, respectiv Luduş. În această perioadă are loc selectarea elevilor cu risc de abandon şcolar din localităţile amintite. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European – POSDRU.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=3773

Începând cu luna noiembrie, peste 200 de copii cu risc de părăsire timpurie a şcolii din judeţele Alba şi Mureş vor beneficia de serviciile oferite de nouă centre educaţionale ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. În aceste centre, elevii vor primi rechizite, se vor putea folosi de materiale didactice, în fiecare zi vor primi o masă caldă şi o gustare rece şi, nu în ultimul rând, o bursă lunară, în valoare

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum 43 minute
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 55 minute
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum 2 ore
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Deloitte a asistat Alior Bank în vânzarea către Patria Bank a unui portofoliu de credite de 97 mil. lei

Ziarul Financiar acum o ora
Deloitte România a asistat sucursala din România a instituţiei financiare poloneze Alior Bank în vânzarea unui portofoliu de credite de aproximativ 4.000 de clienţi persoane fizice către Patria Bank. Tranzacţia, care constă în credite de consum perf

Mark Rutte, desemnat oficial în funcția de șef al NATO. Când își va începe mandatul

Ziare.com acum 28 minute
Consiliul Atlanticului de Nord a decis miercuri, 26 iunie, să-l numească pe prim-ministrul olandez Mark Rutte drept următorul secretar general al NATO, în locul lui Jens Stoltenberg, se arată pe site-ul oficial al organizației. Rutte își va asuma fu

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°