Un bărbat din Covasna a fost adus la Spitalul Judeţean din Braşov în comă după un teribil accident de muncă. În timp ce asista la punere în funcţiune a motorului unui tractor, o tijă de la un telescop i-a sărit prin obraz şi i s-a oprit în creier
Biro Antal, din satul Arcuş, judeţul Covasna, în vârstă de 47 de ani, muncea ca mecanic într-o firmă de utilaje agricole de pe raza judeţului. În cursul dimineţii, bărbatul a fost victima unui accident de muncă în urma căruia s-a ales cu o tijă de aproape 20 de centimetri în zona ochiului drept. Accidentul a avut loc în timp ce mecanicul asista la punerea în funcţiune a motorului unui tractor. Tija unui telescop s-a desprins, fiind proiectată de arcuri direct în faţa muncitorului. Corpul metalic i-a trecut prin obraz şi i s-a oprit în interiorul scalpului.
Bărbatul a fost adus de urgenţă la Spitalul Judeţean din Braşov, de către un echipaj al Ambulanţei din Covasna. „Pacientul a fost adus în comă, cu o bară metalică înfiptă în masivul facial. Acum se află în sala de operaţii la neurochirurgie”, a declarat Ioana Chiţea, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean Braşov.
După ce au analizat starea pacientului, medicii braşoveni s-au încumetat să-l opereze pentru a-i scoate tija periculoasă. „Situaţia lui este extraordinar de gravă. Acum intrăm în operaţie şi ne dăm toată silinţa. Culmea e că operaţia nu e grea, însă nu ştim încă ce a deteriorat această ţeavă la nivelul creierului. Atunci vedem dacă putem repara sau nu”, a declarat dr. Radu Mircea (foto medalion), şef Secţie Neurochirurgie, înainte de a intra în operaţie. Un bărbat din Covasna a fost adus la Spitalul Judeţean din Braşov în comă după un teribil accident de muncă. În timp ce asista la punere în funcţiune a motorului unui tractor, o tijă de la un telescop i-a sărit prin obraz şi i s-a oprit în creier
Biro Antal, din satul Arcuş