Da, ştiu că proverbul sună altfel, dar după incredibila panaramă legislativă căreia nu-i găsesc superlativul potrivit, am ajuns la concluzia că aici avem de-a face cu o combinaţie între hărnicie şi disciplină. Hărnicie, pentru votul la secundă practicat, deoarece în cazul dat aveam de-a face cu un pachet de 67 de acte normative, disciplină pentru că nicio oaie din turmă nu şi-a pus vreo întrebare în legătură cu subiectul votului. Dintr-un început ţin să precizez că, deşi nu există vreo soluţie onorabilă de ieşire din rahat a partidului de guvernământ, sunt de acord cu Alin Fumurescu că cea mai fericită combinaţie pentru PDL ar fi ca Emil Boc să-şi dea demisia sau să fie demis ( da ştiu, că preşedintele n-are pârghia constituţională, dar poate are altele). Colegul de platformă Fumurescu operează însă implicit în scenariul său cu ipoteze ce ţin de onoare şi responsabilitate şi doar de aceea îmi permit să cred că, logic vorbind, n-are cum să se-ntâmple una ca asta, deşi oportunitatea politică este certă. Dacă ar fi existat o urmă de sentiment al vinovăţiei pentru gafa ce a făcut Parlamentul de râsul universului, zic că măcar liderul de grup al spălaţilor pe creier ar fi trebuit să aibă de suferit. Disciplina de partid blochează însă şi ultimul neuron, dovadă stând penibilul infinit al declaraţiilor post incident, precum cea a ministrului Botiş, care, cu siguranţă lipsit de indicaţii în timp util de la Centru, afirma voios că separaţia puterilor în stat impune ca legile să fie puse în aplicare şi a declarat iniţial că el unul a votat în conştiinţă de cauză. Frunzăverde a declarat şi el că ce treabă bună au făcut, în vreme ce Ialomiţeanu şi-a însuşit rapid poziţia lui Mircea Toader, că el defapt a votat pentru… contra. Ca deobicei, mult mai abili s-au dovedit colegii udemerişti din coaliţie. Ei spun, deşi nu cred una ca asta, că au votat în cunoştinţă de cauză, evitâ