Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să te ferească Dumnezeu de prostul disciplinat…

Publicat in Vox Publica, joi 21 octombrie 2010 ·

Da, ştiu că proverbul sună altfel, dar după incredibila panaramă legislativă căreia nu-i găsesc superlativul potrivit, am ajuns la concluzia că aici avem de-a face cu o combinaţie între hărnicie şi disciplină. Hărnicie, pentru votul la secundă practicat, deoarece în cazul dat aveam de-a face cu un pachet de 67 de acte normative, disciplină pentru că nicio oaie din turmă nu şi-a pus vreo întrebare în legătură cu subiectul votului. Dintr-un început ţin să precizez că, deşi nu există vreo soluţie onorabilă de ieşire din rahat a partidului de guvernământ, sunt de acord cu Alin Fumurescu că cea mai fericită combinaţie pentru PDL ar fi ca Emil Boc să-şi dea demisia sau să fie demis ( da ştiu, că preşedintele n-are pârghia constituţională, dar poate are altele). Colegul de platformă Fumurescu operează însă implicit în scenariul său cu ipoteze ce ţin de onoare şi responsabilitate şi doar de aceea îmi permit să cred că, logic vorbind, n-are cum să se-ntâmple una ca asta, deşi oportunitatea politică este certă. Dacă ar fi existat o urmă de sentiment al vinovăţiei pentru gafa ce a făcut Parlamentul de râsul universului, zic că măcar liderul de grup al spălaţilor pe creier ar fi trebuit să aibă de suferit. Disciplina de partid blochează însă şi ultimul neuron, dovadă stând penibilul infinit al declaraţiilor post incident, precum cea a ministrului Botiş, care, cu siguranţă lipsit de indicaţii în timp util de la Centru, afirma voios că separaţia puterilor în stat impune ca legile să fie puse în aplicare şi a declarat iniţial că el unul a votat în conştiinţă de cauză. Frunzăverde a declarat şi el că ce treabă bună au făcut, în vreme ce Ialomiţeanu şi-a însuşit rapid poziţia lui Mircea Toader, că el defapt a votat pentru… contra. Ca deobicei, mult mai abili s-au dovedit colegii udemerişti din coaliţie. Ei spun, deşi nu cred una ca asta, că au votat în cunoştinţă de cauză, evitâ

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina

News.ro acum 19 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Premierul slovac Robert Fico ”a spus că, dacă e

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 38 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°