O prietenă mi se plângea că suferă de insomnie! În fiecare dimineaţă era obosită, de parcă ar fi împins camioane toată noaptea. Peste oboseală se suprapunea însă o enervare soră cu furia. Nişte vecini de-ai ei ţineau în balcon un cocoş care cânta fericit între orele trei şi patru. Îşi cumpărase de la farmacie şi dopuri de pus în urechi, poate-poate nu l-o mai auzi... Dar ea se gândea în fiecare noapte la cocoş. Aştepta involuntar să cânte cocoşul, s-o trezească şi s-o enerveze. Femeia era din cale afară de supărată pe cocoş, dar - mai ales - pe vecinii "inconştienţi" care-şi permiteau să ţină cocoşul la bloc! Într-o zi i-am spus: "Te rog, gândeşte-te cu simpatie la cocoş! E o fiinţă tare simpatică până la urmă. Oamenii de la ţară ar suferi cu toţii de insomnie dacă s-ar supăra pe cocoşi, nu-i aşa?".
Ea a început să se gândească la cocoş mai plăcut şi-n două zile s-a întâmplat ceva neaşteptat; cocoşul a încetat să cânte.
După un timp, aceeaşi prietenă iarăşi s-a plâns că suferă de insomnie. De data asta era ceva de-a dreptul supărător; mirosul de la ghena blocului. Toată casa îi duhnea a gunoi, o cuprindea greaţa şi enervarea o ţinea trează toată noaptea. Degeaba a vorbit cu administratorul. Se supărase pe oamenii din jur şi, iată, într-o zi un vecin a chemat-o în judecată pentru locul de parcare! Era al ei, dar omul pretindea că-i al lui! Insomnia se accentua; femeia era la cuţite cu toată lumea din vecinătate. Nu-şi mai suporta casa în care locuia, nu mai suporta vecinii, gunoiul şi, în plus, nu mai suporta maşinile parcate pe aleea de intrare la scara blocului, care păreau să-i spună: "Nu mai intra aici!". Colac peste pupăză, i s-a stricat şi patul în care dormea şi, dintr-o pensie măruntă, n-avea nici o şansă să-şi cumpere unul nou. Din pricina patului strâmb, o durea coloana vertebrală şi toată noaptea se lamenta: "Nu pot să dorm!". Părea că micu
