Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Podul Grohotului", minunea din Apuseni

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 octombrie 2010 ·

În nordul judeţului Hunedoara, turiştii pot admira unul dintre puţinele poduri naturale de pe teritoriul României. Sursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIUSursa: REMUS SUCIU

1 /.

Amatorii de drumeţii pasionaţi de minuni ale naturii pot să ajungă relativ uşor la două obiective spectaculoase şi interesante atât pentru geologi, cât şi pentru simpli turişti: podurile naturale de la Grohot şi de la Ponoarele. Primul, situat în Munţii Apuseni, este un pic ascuns de ochii trecătorilor. În schimb, cel de-al doilea se află în satul Ponoarele, din judeţul Mehedinţi, şi este traversat chiar de un drum judeţean.

Minunăţia ţinută ascunsă

Ca să ajungi la podul natural de la Grohot trebuie să baţi drumul până în nordul judeţului Hunedoara, iar din comuna Baia de Criş să apuci drumul spre Bulzeştii de Jos. Din Baia de Criş străbaţi vreo 15 kilometri, dar nu ajungi chiar până în Bulzeşti ca să mergi la pod, ci trebuie să opreşti într-o serpentină la stânga, mărginită de o masă mare de lemn. Aici, două indicatoare rahitice şi ruginite îţi arată că eşti aproape de obiectivul excursiei. Problema este că, din drum, nu vezi nicio săgeată care să-ţi indice direcţia, aşa că ai putea cădea uşor în capcana celor două drumeaguri forestiere ce intră aiurea prin pădure.

Cum stai cu faţa spre masa de lemn, dinspre şosea, în stânga ai şanse să vezi totuşi o mică săgeată albastră care-ţi arată cărăruia spre podul natural. După 10 minute de coborât printr-o pădurice de frasin, dai într-o poiană, iar de aici trebuie să cauţi iarăşi o altă săgeată mică albastră. E undeva în dreapta. Dacă nimereşti cărarea potrivită, nu mai durează nici cinci minute şi ajungi chiar pe podul natural.

Răgazul de pe pod

Podul pare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°