Forumul Organizaţiilor Neguvernamentale de la Marea Neagră, ajuns la cea de-a treia ediţie, se desfăşoară în aceste zile la Hotel Malibu din staţiunea Mamaia.
Evenimentul are ca scop intensificarea dialogului şi a coordonării între organizaţiile neguvernamentale, precum şi influenţarea strategiilor de dezvoltare la graniţa răsăriteană a Uniunii Europnene, la trei ani de la lansarea primei iniţiative.
Forumul este organizat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND), cu sprijinul Ministerului Român de Afaceri Externe, al Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi al Black Sea Trust for Regional Cooperation.
Eveniment cu personalităţi
La deschiderea evenimentului au participat Anton Niculescu, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe, Nicolae Idu, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi Alina Inayeh, Reprezentanta Black Sea Trust for Regional Cooperation.
La forum au participat ONG-uri din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, România, Rusia, Turcia şi Ucraina, precum şi actori importanţi de la malul Mării Negre.
Bulgarii, câştigători
În cadrul evenimentului de la Constanţa a fost decernat şi un premiu pentru ingeniozitatea ideilor promovate, care au avut ca efect schimbări majore în regiunea Mării Negre, dintre cele 29 de nominalizări din partea a 24 de organizaţii neguvernamentale. Marele câştigător a fost Institutul pentru Studii Regionale şi Internaţionale din Bulgaria.