În 1990, Doru Viorel Ursu era preşedintele Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi se afla în vara acestui an într-un punct nodal al carierei: tânăr magistrat, fusese desemnat să judece procesul lui Nicu Ceauşescu. Astfel a ajuns în atenţia publică şi, totodată, în caruselul întâmplărilor care l-a proiectat în scaunul de ministru al Internelor. Unul dintre cei mai tineri miniştri ai guvernului Roman mărturiseşte în volumul de memorii "Ministru de Interne" că nu ştie cum s-a luat decizia numirii sale. "Cred că atunci, în timpul procesului de la Sibiu, lui Petre Roman i-a încolţit ideea de a mă aduce în echipa sa guvernamentală. Desigur, existau mai multe propuneri pentru fiecare minister şi mult mai probabil se gândea la portofoliul de la Justiţie. N-am ştiut niciodată dacă a fost ideea lui sau a celor din anturaj, pentru că mai mulţi şi-au asumat paternitatea: Anton Vătăşescu, Ioan Aurel Stoica, chiar şi Mioara Roman. Evenimentele aveau să grăbească şi chiar să schimbe destinaţia acestei opţiuni, una destul de bizară, dacă mă gândesc că nu îl întâlnisem în viaţa mea pe Petre Roman, nu cochetasem cu FSN-ul şi nici nu făcusem parte din vreun grup «Trocadero» sau dintr-o conspiraţie împotriva lui Ceauşescu".

Înainte de a fi numit în funcţie a trecut printr-un fel de "interviu" informal cu cel numit "Profesorul", şi-a amintit Doru Viorel Ursu. În faţa lui Virgil Măgureanu a ajuns trimis de ministrul Justiţiei: "Profesorul m-a cântărit din ochi. Privire rece, pătrunzătoare şi zâmbet abia schiţat. Mă diseca, la fel cum procedează profesorii, în laborator, cu câte o vietate proaspăt adusă ca material didactic, în faţa studenţilor. Prezentam pentru el o experienţă aparte: «Cine dracu l-o mai fi inventat şi pe ăsta şi ce o fi de capul lui?» (...) A chemat un general căruia i-a cerut să se ocupe de protecţia mea. Am plecat fără alte vorbe şi fără vreo str