Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii Cuprom în grevă: „Noi muncim pentru voi, voi vă bateţi joc de noi“

Publicat in Adevarul, joi 21 octombrie 2010 ·

Aproximativ 60 de angajaţi ai Cuprom au întrerupt astăzi lucrul timp de două ore, între 14.00 şi 16.00, în semn de protest faţă de refuzul conducerii fabricii de a semna un nou contract colectiv de muncă. Protestatarii au purtat afişe pe care erau scrise mesaje precum „Noi muncim pentru voi, voi vă bateţi joc de noi“, sau „Munca nu e o pedeapsă... De ce ne pedepsiţi?“.

Vechiul contract de muncă de la Cuprom a expirat în 31 ianuarie, iar de atunci angajaţii sunt, în lipsa unui nou contract, la mila patronilor. Motivul invocat de conducere – ne explică liderul sindical Ştefan Boroş – este faptul că firma este în insolvenţă şi încheierea unui nou contract ar trebui să se facă abia după aprobarea de către instanţă a unui plan de reorganizare a unităţii. La termenul din 13 octombrie, instanţa a amânat discutarea cauzei, din cauza unor contestaţii, până în 9 februarie. În aceste condiţii, angajaţii se tem că vor rămâne fără contract colectiv şi fără drepturile prevăzute de acesta, până după februarie 2011.

Protestatarii susţin că efectele lipsei unui contract valabil au început să se vadă încă de la 1 iunie, dată după care angajatorul nu le-a mai indexat salariile cu indicele de inflaţie, aşa cum era prevăzut în contractul colectiv de muncă. Ei spun că, din câte au aflat, nu vor beneficia nici de prima de Crăciun şi nici de alte drepturi stipulate în contract. De aceea, muncitorii sunt dispuşi să meargă mai departe cu protestele, până când patronii lor vor accepta să semneze un nou contract. „După minimum cinci zile de la greva de avertisment de astăzi vom putea declanşa greva generală. Noi sperăm, însă, să nu se ajungă aici, pentru că vom continua negocierile“, declară Ştefan Boroş.

De la 2000, la 100 de angajaţi

Cuprom a intrat în insolvenţă în decembrie 2008. Problemele fabricii au apărut însă mai devreme şi s-au concretizat, în timp, prin r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°