Parlamentarii UDMR sunt hotărâţi să susţină în continuare măsura scăderii TVA la alimentele de bază, procentul de 5% fiind însă negociabil. Dacă Traian Băsescu va întoarce Legea de reducerea a TVA în Parlament, Coaliţia de guvernare ar putea fi zguduită din nou.
„Vom aştepta normele de aplicare a legii şi vom vedea dacă umblăm la procent", a afirmat reprezentantul UDMR în Comisia de Buget din Camera Deputaţilor, Petru Lakatos. El recunoaşte că formaţiunea din care face parte a votat cele două legi în cunoştinţă de cauză, fiind susţinătoare a măsurilor. „Ministrul Muncii şi cel al Finanţelor stăteau în bancă lângă noi şi nu au avut nimic de spus. Cum era să votăm noi, cei care am susţinut măsurile acestea, «împotrivă», în timp ce ei votau «pentru»?", a mai spus deputatul UDMR.
Citiţi şi:
Guvern: Scăderea TVA la alimentele de bază nu respectă strategia fiscal-bugetară
PDL-iştii au găsit soluţia pentru "eroarea" de micşorare a TVA-ului la alimente şi neimpozitarea pensiilor
Analişti economici: TVA de 5% la alimente va încuraja frauda financiară
Petru Lakatos a povestit pentru „Adevărul" cum a decis UDMR să acorde un vot de susţinere celor două iniţiative: reducerea TVA la alimentele de bază la 5% şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.
„În momentul în care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională micşorarea pensiilor, Coaliţia a discutat variantele de rezervă. La acea vreme, UDMR a susţinut majorarea TVA, fie în două etape - la 22% şi apoi la 24%, fie direct la 24%, însă cu reducerea TVA la alimentele de bază", a declarat deputatul UDMR Petru Lakatos.
Acesta susţine că liderul UDMR, Marko Bela, a fost cel care a propus în Coaliţie această măsură de reducerea TVA la alimentele de bază, însă ministrul Finanţelor de la acea vreme, Sebastian Vlădescu, a afirmat că măsura este nesustenabilă. @N