Un adolescent de 16 ani a fost reţinut pentru tâlhărie, iar un alt tânăr de 20 de ani este cercetat pentru tăinuire.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a confirmat măsura începerii urmăririi penale faţă de Artur Gabriel P (16 ani), din municipiul Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie precum şi faţă de Petru R (20 ani) din Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, în aceeaşi cauză.
În urma cercetărilor a reieşit că în seara de 1 iulie, în jurul orei 21.30, Artur Gabriel P, aflându-se pe strada Săvenilor, l-a urmărit pe A. Neculai de 43 ani, din municipiul Botoşani pe o distanţă de aproximativ 20 metri, iar după ce l-a ajuns din urmă a început să-i aplice mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele până când partea vătămată a căzut la pământ.
În aceste împrejurări adolescentul i-a sustras un telefon mobil şi i-a smuls lanţul din aur de la gât, însă cum acesta s-a rupt, autorul a luat doar un segment din bijuterie.
După comiterea tâlhăriei, adolescentul s-a întâlnit cu Petru R şi i-a relatat cele întâmplate, trimiţându-l la locul comiterii faptei, de unde acesta a luat şi celălalt segment al lanţului şi o cruciuliţă. Cei doi învinuiţi au comercializat împreună lanţul din aur.
Faţă de Artur Gabriel P s-a dispus măsura procesuală a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării faţă de acesta a măsurii procesuale a arestării preventive.