Pietrenii care lucrează în aer liber nu au curajul să se plângă, pentru a nu risca să rămână pe drumuri, acum, când locurile de muncă oferite de angajatori sunt foarte puţine.
Chiar dacă zilele trecute nemţenii au primit avertizare meteo de ploi însemnate cantitativ, iar temperaturile de la primele ore ale zilei s-au apropiat de zero grade Celsius, cei care vând în pieţe ori lucrează în construcţii nu au lipsit de la serviciu. „Iau 700 de lei pe lună. Am doi copii şi trebuie să mă descurc. E frig dimineaţa şi seara, dar m-am îmbrăcat mai gros şi asta e. Nu pot să-i spun nimic patronului pentru că sunt atâtea care îşi caută acum un loc de muncă, iar eu am 52 de ani şi nu mă mai vrea nimeni”, crede Mariana Bordei, vânzătoare la o tarabă cu fructe de import.
Ionuţ are 27 de ani şi de la 19 ani a lucrat în Italia, în construcţii. Anul trecut a revenit în ţară şi s-a angajat în acelaşi domeniu. „Nici acolo nu era uşor, nici aici. Soţia e gravidă, aşa că nu fac mofturi pentru că ne trebuie bani. Acum plachez un bloc. Începem la opt dimineaţa şi terminăm după cinci seara. A plouat cam tare zilele astea şi a fost frig, dar rezist că sunt tânăr”, zâmbeşte Ionuţ.
Deşi şi-ar cere drepturile, mulţi dintre ei nu au nici măcar contracte de muncă, aşa că nu îndrăznesc să comenteze. „În luna septembrie, au fost depistaţi 52 de angajatori la care lucrau 80 de persoane fără forme legale şi au fost aplicate amenzi în valoare de 240.000 de lei. În domeniul construcţiilor, inspectorii au descoperit cazuri unde nu s-a respectat repausul săptămânal pentru muncitori şi nici nu s-a întocmit regulamentul intern de funcţionare”, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ.
Legea există, numai să aibă cine s-o aplice
Conform Ordonanţei de Urgenţă 99/2000, angajatorii au obligaţia ca, în perioadele cu temperaturi