● Kronos Quartet, Floodplain, Nonesuch / A&A Records, 2009.
Într-un articol recent mă plîngeam că filarmonicile (mai ales cele de pe la noi) au pierdut legătura cu contemporaneitatea muzicală şi se bazează pe axioma că găina bătrînă face supa bună. Aşa cum cunosc şi rockeri care refuză să asculte orice datat după moartea lui Lennon (sau Mercury, sau Pittiş, în funcţie de gusturi) sau jazzeri care consideră că nu s-a mai făcut nimic în muzică după Miles Davis. Am fost mai acru decît intenţionam (mă enervase pînă la prurit albumul lui Serj Tankian), dar sinonimia forţată între clasic şi vechi (=confirmat) se poartă. Ideea fundamentală, pe care o menţin, e că nu consider trecutul ca avînd vreun soi de întîietate în faţa prezentului, decît prin prisma atitudinii socialiste, de a şti pe ce te poţi baza. Prefer atitudinea prin care încerci mereu să depăşeşti lucrurile pe care te poţi baza, chiar cu riscul de a pierde din echilibru. Dacă în context socio-economic echilibrul între aceste atitudini afectează vieţi umane, în muzică (şi arte în general) e în joc doar evoluţionismul artistic.
DE ACELASI AUTOR Catehism post-rock Workshop muzical Ştiinţă vs. industrie Solo Kronos Quartet sînt dintre cei care cîntă muzică clasică nouă în anul 2010, scot albume, iau premii, merg în turnee cu autobuzul. Probabil nu se îmbată criţă şi nu sfîşie tricourile fanelor, dar trăiesc în aceeaşi industrie muzicală şi realitate contemporană ca pop-starurile de la televizor. Sigur, un cvartet nu e o filarmonică, dar nu sînt puţine nici grupurile muzicale mari care compun şi scot albume cu nemiluita (şi au twittere şi fancluburi, ba chiar şi DVD-uri sau videoclipuri).
Britanicii au postul de radio Classic FM care promovează albume, topuri, power-play-ul zilei, bîrfe şi ştiri, aplicaţie iPhone şi magazin virtual doar cu muzică clasică, şi proaspătă pe deasupra (nu sînt negl
