Profesorii sunt nemulţumiţi că ora de specialitate a fost redusă la... 15 minute.
Astăzi, curtea liceului „Dinu Lipatti” a fost din nou plină de elevi. Nu pentru că liceenii s-ar fi întors la cursuri, ci pentru că au vrut să fie solidari cu profesorii lor, intraţi în grevă încă de vineri.
În consiliul întrunit în această dimineaţă, toate cele 120 de cadre didactice au decis continuarea protestelor pe termen nelimitat.
De data aceasta, spun ei, nu fac grevă pentru salariile lor (pe care le-au primit începând cu ora 10), ci pentru că sunt nemulţumiţi de ceea ce îi aşteaptă pe elevi, după ultimele măsuri luate de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş.
„Ni s-a spus că în loc de un elev cât pregăteam într-o oră, să lucrăm cu trei elevi, la ora de specialitate, pentru reducerea costurilor. Păi ce pregătire poate face un licean care dă la Conservator, în 15 minute? Ni se cere să facem această tăiere din orele elevilor, dar noi nu vrem să fim părtaşi la aşa ceva”, spune, revoltată, profesoara Ileana Miron.
Părinţii şi elevii, alături de profesori
La şedinţa organizată într-o sală de clasă, părinţii şi elevii şi-au manifestat tot sprijinul pentru dascăli, mai ales când au aflat noua decizie.
"Copiii noştri îşi sacrifică copilăria ca să exerseze. Ori în 15 minute ce informaţie să acumuleze ei pentru ca în timpul liber să se pregătească singuri?", se întreabă Sanda Fulga, preşedinte al unui comitet de părinţi.
„Eu sunt în clasa a 12-a şi mă pregătesc pentru Conservator. Ce performanţă să fac eu în 15 minute? Cum să concurez cu elevii de la celelalte licee când eu, într-un sfert de oră de abia îmi desfac vioara?”, se întreabă Ana Ţipeanu, elevă.
După întâlnirea de la liceu, părinţii, profesorii şi elevii au mărşăluit până la sediul Inspectoratului Şcolar General, pentru a-i aduce la cunoştinţă nemulţumirile lor şi "