Federaţiile sindicale din Învăţământ cer majorarea salariilor cu 33% în 2011
Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, a ţinut partea sindicaliştilor din Învăţământ la negocierile de joi, de la Ministerul Muncii, asupra grilelor de salarizare din proiectul noii legi-cadru a salarizării unitare din sistemul bugetar. "Am văzut un ministru al Educaţiei surprinzător", a declarat, pentru gândul, Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Alma Mater (a sindicatelor din învăţământul universitar). "Pentru prima dată de când e în funcţie, l-am văzut raţional, deschis la propunerile noastre logice. Ne-a susţinut revendicările în faţa ministrului Muncii şi cred că lui i se datorează faptul că punctajul mediu în Învăţământ a crescut de la 2,96 la 3,17. Tot am rămas pe ultimul loc, dar e mai mult decât nimic. Nu ştiu ce s-a întâmplat de s-a deşteptat dl. Funeriu. Sper să îl ţină, deşi mă îndoiesc…", a continuat Hadăr.
Miza negocierilor - salariul minim de la anul
Urmare a negocierilor de azi, un profesor debutant gradul 1 va avea un punctaj de 2,1, în loc de 1,9, iar un asistent universitar va avea 2,43, în loc de 2,15. "Acest aproape 0,3 în plus la punctaj înseamnă 180 de lei, raportat la valoarea punctului salarial de acum. Dar e o victorie care nu ne încălzeşte prea mult.
Pe noi ne revoltă faptul că domnii Funeriu şi Botiş au refuzat, pur şi simplu, să discute despre aplicarea legii-cadru în 2011, susţinând că au nevoie, înainte de toate, de acordul FMI. O să ajungem ca, şi atunci când vom avea nevoie să mergem la toaletă, să cerem acordul FMI", punctează preşedintele Alma Mater. Sindicatele din Învăţământ au mers la negocierile de azi cu ministrul Muncii, asupra grilelor din legea salarizării, cu un mandat clar: salariile trebuie să crească în 2011 cu 33%, pentru a se compensa diminuarea de 25 de procente, aplicată din septembrie.
Înai