De la 1 noiembrie câteva rute ale unor mijloace de transport în comun din Ploieşti vor fi modificate.
Traseul 2/2 barat va circula numai între Gara Vest şi Gara Sud. Abonamentul eliberat pentru traseul 2 va beneficia suplimentar şi de un tronson comun aprobat cu traseele 30 şi 32 între staţiile Gara Sud -Hipodrom, respectiv Bariera Bucureşti, în ambele sensuri de circulaţie.
De la această dată se modifică ruta traseului 444 Mimiu-Bariera Bucureşti, astfel acest traseu va ajunge numai de pe strada Petrolului la Astra. Prelungirile de curse la Comat reprezintă traseul 444 barat. Abonamentele eliberate pentru traseele 444 şi 444 barat au troson comun cu traseele 30, 32 între Bariera Bucureşti -Hale/Galerii, în ambele sensuri şi cu traseele 202, 44 între Gara Sud -Hale/Galerii.
Traseul 1/21 va circula numai între zona comercială Nord şi Hale Coreco. Abonamentul eliberat pentru traseul 1 beneficiaza de tronson comun aprobat cu traseele 202, 44 între staţiile Galerii/Hale -Gara Sud, în ambele sensuri de circulaţie, iar cu traseele 30 şi 32 între staţiile Galerii /Hale-Bariera Bucureşti. De asemenea, traseul amintit are tronson comun între staţiile Bariera Bucureşti-Astra/Comat cu traseele 444 şi 444 barat, în ambele sensuri de deplasare.
Traseele 35 şi 35 barat, pe sensul de deplasare spre Hale, vor face staţia din Centru la Palatul Culturii. Posesorii de abonamente pe aceste două trasee, în baza tronsonului comun aprobat, pot folosi şi liniile regulate 202, 44, 30 şi 32 între Palatul Culturii şi Hale Coreco.
Traseul 7, pe sensul spre Dorobanţul, din strada Tache Ionescu va face dreapta în Piaţa Victoriei, apoi va circula pe străzile Gh. Lazăr, Dr. Bagdazar şi din staţia Muzeul Petrolului va relua ruta actuală. Celălalt sens de deplasare nu se modifică. Abonamentul eliberat pentru traseul 7 este valabil şi pentru autobuz