Sătui de cadourile tradiţionale şi urmând exemplele unor afaceri din Vest, câţiva antreprenori români încearcă să-i convingă pe consumatorii cu venituri peste medie că un zbor cu balonul, o sedinţă spa, un curs de dans sunt cadouri potrivite pentru cei apropiaţi sau pentru şefi, scrie revista BUSINESS Magazin
"Cele mai vândute cadouri sunt cele care promit senzaţii tari - zbor cu avionul, zbor cu balonul sau cele care răsfaţă, cum este cazul şedinţelor spa", spune Rodica Şuteu, unul dintre fondatorii White Rabbit, companie de pe piaţa locală care oferă cadouri experienţe. Ideea acestei afaceri a apărut în urmă cu mai mulţi ani, după ce Rodica Şuteu a citit despre o companie de profil din Franţa, care s-a dezvoltat foarte rapid, fiind acum prezentă în 19 ţări.
Smartbox Weekendesk a fost primul site care a oferit cadouri experienţe în Hexagon. După ani la rând în care a vândut cadouri surprinzătoare pentru francezi, compania şi-a extins operaţiunile în mai multe ţări din Occident, printre care Marea Britanie, Germania, Spania, Elveţia şi Suedia. Mai mult, a trecut şi Atlanticul, promovând ideea cadourilor experienţe în Statele Unite şi în Brazilia. Grupul francez a ajuns chiar şi "la capătul celălalt al lumii", în Japonia.
Companii precum Smartbox Weekendesk nu au pătruns şi pe piaţa din România, considerată prea mică şi poate prea săracă, lăsând astfel locul unor companii locale. În 2009, 2Xperience începea să ofere clienţilor individuali şi corporate cadouri experienţe. În următorii ani, compania intenţionează să intre pe piaţa elveţiană, urmând a-şi deschide un punct de lucru la Geneva. În acest sens, se pregăteşte relansarea site-ului în 5 limbi. "Ideea 2Xperience ne-a venit după ce am primit un astfel de cadou-experienţă", îşi amintesc Andreea-Cristina Dincă, în vârstă de 24 ani, şi Bogdan Romaşcu, 27 ani.
"Atât im