Fostul nostru coleg şi colaborator, dl Teodor Baconschi, a lansat săptămîna trecută Fundaţia Creştin-Democrată şi, în acelaşi timp, a anunţat crearea unei „platforme creştin-democrate“ în PDL. Majoritatea comentariilor au insistat pe lupta diverselor grupări din interiorul partidului, pe faptul că dl Baconschi vizează o funcţie importantă şi, eventual, candidatura la preşedinţie, pe reacţiile „greilor“ din partid şi alte asemenea chestiuni arzătoare. Cineva a exprimat chiar temerea – întemeiată, desigur – că iniţiatorul platformei creştin-democrate nu va face faţă „obiceiurilor“ politice de la noi, pentru că „este extrem de vulnerabil în luptele din vitrinele televizoarelor, unde diplomaţia şi discursul elevat au fost de mult înlocuite cu răcnete şi lovituri sub centură“ (Sabina Fati, în România liberă, 14 octombrie).

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an Nu prea a fost băgată în seamă tocmai esenţa problemei: încercarea de a re-coagula PDL în jurul unei doctrine. Cu oricîte devieri, „mixaje“ ori compromisuri, partidele sînt – totuşi – expresia politică a unor curente de idei. O să mi se spună „Parol! Ce eşt’ copil?“, pentru că „la noi“ e altfel, la noi partidele adună la un loc oportunităţi şi oportunişti, interese şi jocuri de culise. Ca dovadă, faptul că, în tranziţie, nenumăraţi politicieni au trecut lejer de la un partid la altul, întotdeauna, desigur, pentru declarate chestiuni „de principii“, dar de fapt urmărind traseul puterii, al împărţirii fondurilor etc. În principiu aşa e, dar tot tranziţia ne arată că nu poţi ţine un partid la un loc dacă nu ai, cît de cît, o „linie“ ideologică. PSD a fost şi rămîne un partid puternic pentru că Ion Iliescu a fost nu numai un tătuc fondator care a ţinut strîns frîiele, dar şi un ideolog: a construit şi menţinut consecvent un discur