* comercianţii fără autorizaţie sunt sancţionaţi şi pot rămâne fără marfă dacă refuză să intre în legalitate
A început sezonul murăturilor de toamnă, iar pe locurile ocupate astă-vară de comercianţii de pepeni au apărut grămezi uriaşe de varză. În majoritatea cazurilor, însă, cei care vând acolo nu deţin certificate de producător şi refuză să obţină autorizaţiile necesare de la Primărie. "Speculanţi!", aşa îi caracterizează conducerea Poliţiei Comunitare. În consecinţă, o comisie formată din agenţi comunitari, reprezentanţi ai Direcţiei Administraţiei Pieţelor şi ai Corpului de Control al Primarului i-a luat la "puricat", ieri, pe comercianţii de varză. Au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în baza Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 5 din 2003, pentru expunerea mărfii în locuri neautorizate. Valoarea totală a celor 11 amenzi se ridică la 2.700 lei. S-a mai dat o sancţiune, în valoare de 1.000 lei, în baza Legii 12, pentru comerţ ilicit, brăilencei Georgeta C. În plus, acesteia i s-a confiscat şi marfa, mai exact 1.500 kg de varză. Georgeta C. îşi expusese marfa la intersecţia străzii Comuna din Paris cu Şos. Baldovineşti şi a fost sancţionată atât de drastic deoarece a refuzat să elibereze domeniul public, deşi primise anterior nu mai puţin de trei amenzi, în baza HCLM nr.5/2003.
"Acţiunile de control vor continua în zilele următoare. Ca să nu aibă probleme, comercianţii de varză trebuie să se adreseze Direcţiei Pieţelor, pentru a li se repartiza standuri autorizate unde să îşi poată vinde marfa", avertizează Poliţia Comunitară. * comercianţii fără autorizaţie sunt sancţionaţi şi pot rămâne fără marfă dacă refuză să intre în legalitate
A început sezonul murăturilor de toamnă, iar pe locurile ocupate astă-vară de comercianţii de pepeni au apărut grămezi uriaşe de varză. În majoritatea cazurilor, însă, cei care vând aco