- privelişti de prin Ţara Haţegului -
Primele impresii
Densuşul e o comună undeva în nord-vestul Ţării Haţegului, situată la capătul unor văi prin care se scurg în depresiune nu prea înalţii munţi Poiana Ruscăi. De vii dinspre Caransebeş, la vreo şase kilometri înainte de Haţeg, prin centrul Toteştiului, trebuie să faci stînga. Un panou plasat chiar la intersecţie te informează că pînă la biserica Densuş, „monument istoric atestat din sec. XIII“, mai ai tot şase kilometri. Despre vreunul dintre Densuşieni – nimic!
De la ieşirea din Toteşti, drumul, şerpuind printre plopi, te poartă prin depresiunea ce se înalţă pe terase succesive. În faţă – Poiana Ruscă; în dreapta şi puţin în spate – Şureanu; înapoi – Retezatul. Încet-încet, te îndrepţi spre o vale ce pare largă printre dealurile joase. După ce treci de micul sat Hăţăgel, la capătul unei pante, pe lîngă ramurile unor pomi fructiferi nu prea înalţi, descoperi şi ţinta: turnul ciudat al bisericii din Densuş. Primele clădiri de care te izbeşti sînt grajdurile fostului CAP: destul de îngrijite, transformate între timp în fermă capitalistă, cu utilaje agricole oprite parcă la întîmplare prin spaţiul imens. O spărtură în asfalt de-a lungul şoselei îţi atrage atenţia că, nu de mult, s-a introdus apa potabilă în sat. Am vaga impresie că, după ce se finaliza totul, inclusiv reasfaltarea, vor începe să spargă din nou, pentru canalizare…
Gospodării îngrijite, case vechi (sau şuri) de lemn, alternînd cu construcţii masive de cărămidă, tencuite. La prima curbă mai importantă îţi aţine calea un stîlp de curent, cu cel puţin patru pui de barză cocoţaţi în cuibul din vîrful lui. După el, dai de-o casă ascunsă bine sub viţă-de-vie şi nu numai, cu prispă veche, geamuri mici de lemn şi antenă parabolică. Într-o parte a zidului de la poartă, din cărămidă roşie văruită-n alb, stă încastrată într-o nişă cu ar
