Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piste de biciclete de 23 milioane de euro

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 21 octombrie 2010 ·

Ministerul Mediului şi Pădurilor din România va prelua de la primării, începând din luna noiembrie, proiecte pentru piste de biciclişti. În total ar trebui creaţi cam 40-50 km în fiecare judeţ pentru cei care optează să facă şi sport în trafic. Borbely Laszlo, ministrul Mediului şi Pădurilor, s-a întâlnit ieri cu primarii din judeţ la Consiliul JudeţeanMureş şi a anunţat că are bani de dat…

40-50 km de piste în fiecare judeţ

Primăriile vor trebui să pregătească proiecte conform unor cerinţe tehnice ce sunt prevăzute într-un ghid ce va apărea în trei săptămâni. Ministrul Mediului a anunţat că există acum 50 de milioane lei pentru aceste piste, dar că suma se va dubla, estimând că astfel vor fi creaţi 40-50 km pentru astfel de piste în fiecare judeţ. Programul va fi valabil şi pentru comune şi pentru oraşe. “Acele primării care vin cu soluţii, atât în zonă de agrement cât şi în zonă circulabilă, vor primi bani pentru a avea mai multe piste pentru biciclişti. Nu dăm bani pentru că cineva trage o linie şi spune aici vor fi piste pentru biciclişti. Trebuie să aibă proiecte pentru partea unde se circulă şi acolo să modifice axul drumului, să facă trotuar mai lat, să se poată circula ca în statele europene”, a mai precizat ministrul.

Rable şi la anul

Borbely a prezentat şi evaluări pentru celelalte programe derulate de minister şi a anunţat că “Rabla” va fi activ şi în 2011. “În urma acestor vouchere s-au casat deja în jur de 180.00 de maşini şi s-au cumpărat în jur de 43.000 de maşini noi, faţă de anul trecut când au fost casat 30.000 de maşini. Cum au declarat şi producătorii de maşini, acest program a mai salvat cât se putea piaţa vânzărilor de maşini”, a mai precizat ministrul. Pentru programul “Casa verde”, prin care sunt acordate subvenţii pentru sisteme de încălzire ce folosesc energie regenerabilă, statistica ministerului de resort

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 41 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 56 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 35 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 45 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°