Parlamentul repetă întocmai modelul de acum doi ani, când decizia unanimă de majorare a salariilor profesorilor cu 50% a dat tonul haosului financiar.
Reducerea la 5% a TVA pentru alimentele de bază - pâine, lapte, carne, zahăr, ulei - şi ridicarea pragului de impozitare a pensiilor de la 1.000 la 2.000 de lei, votate în unanimitate de Camera Deputaţilor, repetă scenariul de la sfârşitul anului 2008, când niciunul dintre partidele care concurau în alegeri n-a îndrăznit să dea înapoi în faţa propunerii de mărire cu 50% a salariilor profesorilor.Deja devenise clar că România va fi afectată de criză şi că bugetul nu va mai putea susţine nici măcar cheltuielile curente, iar reacţiile au apărut rapid: două dintre cele trei mari agenţii de rating, Standard&Poor's şi Fitch, au retras calificativul investiţional pentru obligaţiunile româneşti, acordându-le în schimb calificativul speculativ cunoscut şi ca „junk", adică gunoi. Speculatorii valutari au anticipat că urmează slăbirea rapidă a monedei naţionale şi au lansat un deja notoriu atac valutar, care a depreciat leul cu 10% în doar câteva zile.
Ulterior, lucrurile au devenit clare: nu doar că salariile n-au mai crescut, dar au ajuns chiar să fie tăiate cu 25%. Atunci, impactul bugetar ar fi fost de 4,2 miliarde de lei adică un miliard de euro. Acum, potrivit calculelor RL, costurile se apropie de 4 miliarde de lei. Neimpozitarea pensiilor de până la 2.000 de lei va aduce la buget pierderi de încasări de aproximativ 500 milioane de lei pe an. Beneficiari vor fi aproximativ 950.000 de pensionari care se află în această situaţie şi care vor primi în plus la pensie, în medie, 44 de lei pe lună. În cazul alimentelor de bază, care reprezintă 16% din coşul de consum, reducerea face ca încasările din TVA să scadă cu mai mult de 10%.
Asta înseamnă o pierdere de aproximativ 0,7% din PIB, adică 3,5 miliarde lei.