Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE O orădeancă a ajuns la spital după ce acoperișul unei clădiri i s-a prăbușit în cap

Publicat in Adevarul, joi 21 octombrie 2010 ·

O femeie a ajuns astăzi la spital, după ce i-au căzut în cap bucăți de scânduri și cărămizi, dintr-o schelă amplasată pe fațada unei clădiri din Piața Unirii. Andreea Szabo a fost luată de o ambulanță și dusă la spital pentru investigații.

Ora 15.00 Potrivit reprezentanților municipalității, o porţiune de aproximativ 10 ml din zidăria de cărămidă ornament a cornişei clădirii s-a prăbuşit pe trotuarul străzii. "Este regretabil ce s-a întâmplat. Acest program de reabilitare a faţadelor clădirilor, iniţiat de Primăria Oradea, este important, nu numai din punct de vedere estetic ci şi pentru siguranţa cetăţenilor. Municipalitatea a venit în sprijinul celor care doresc să-şi reabiliteze faţadele prin acordarea unor ajutoare financiare. Pentru siguranţa cetăţenilor, ar fi bine ca şi Instituţia Prefectului să se implice şi să sprijine iniţiativa administraţiei locale privind reabilitarea faţadelor clădirilor", a declarat primarul Ilie Bolojan.

„Cauza acestui eveniment neprevăzut o reprezintă starea tehnică de degradare a elementelor acoperişului (infiltraţii ale zidăriei, cosoroabe şi căpriori putreziţi), având în vedere vechimea clădirii, de peste 100 de ani", mai spun autoritățile locale.

Prima clădire de patrimoniu reabilitată cu sprijin de la primărie este cea din Piața Unirii 5

Cine nu protejează istoria ia amendă!

Incidentul s-a petrecut chiar lângă primărie, în Piața Unirii nr. 5. Schela care era amplasată pe clădirea aflată în reabilitare s-a prăbușit și odată cu ea mai multe bucăți de cărămidă. Cu toate că zona reprezintă un pericol pentru toți trecătorii, firma Vestind Construct, care se ocupă cu modernizarea fațadei, nu a asigurat protecția perimetrului. Andreea Szabo, care se afla în zonă, a căzut victima molozului care s-a prăbușit sub ochii muncitorilor.

Cu amețeli din cauza loviturii, la urgență

„Am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Casa Albă dă vina pe o funcție de pe iPhone pentru scandalul „Signalgate”

HotNews acum 16 minute
Mike Waltz, consilierul lui Trump aflat în centrul scandalului „Signalgate”, a fost indus în eroare de funcţia de autocompletare a contactelor de pe iPhone atunci când a invitat accidental un jurnalist să participe la conversaţii despre planurile de

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Traficul rutier pe autostrada A7 Ploiești – Buzău se închide până pe 25 mai. Rute ocolitoare

Libertatea acum o ora
Circulația rutieră pe autostrada A7 Ploiești-Buzău, între localitățile Dumbrava și Mizil, se va închide de luni, 7 aprilie, de la ora 13.00, până în 25 mai, pentru efectuarea de lucrări, a anunțat Centrul Infotrafic, duminică.

UPDATE - Cluj - Accident în care au fost implicate un microbuz şi un camion. Şoferul microbuzului şi două pasagere au decedat / Patru adulţi şi un copil, transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 57 minute
Un grav accident rutier, în care au fost implicate un microbuz şi un camion, a avut loc luni dimineaţă pe raza localităţii Câţcău, din judeţul Cluj. Trei persoane - şoferul microbuzului şi două pasagere - înarcerate, au murit. Patru adulţi şi un cop

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 3 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum 2 ore
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-1°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°