Suntem pe locul 8, ascensiunea echipei este evidentă şi fanii au speranţe mari că, după zece ani de absenţă, Universitatea va reveni în cupele europene. Reamintesc că, în primul mandat al lui Piţurcă la Craiova, el a preluat echipa alb-albstră de pe locul 16 şi a urcat-o pe locul 2! Ultimele două meciuri, cu „U“ Cluj şi FC Braşov, au fost câştigate de olteni cu scor de neprezentare, 3-0 şi chiar dacă adversarii nu au fost de calibru, este de remarcat atitudinea jucătorilor în teren. Pe scurt, echipa este în creştere şi nu mai sunt aerele de vedete ale unora. Fostul antrenor al Ştiinţei, Aurel Ţicleanu, care a susţinut echipa din tribuna stadionului braşovean, spunea înainte de meci că Universitatea, în acest moment, este o echipă de locul 3. Şi asta în condiţiile în care golgheterul Florin Costea nu joacă de câteva luni, iar fratele său, de câteva săptămâni. Deja este concurenţă pe posturi, iar Piţi vrea să mai aducă la iarnă alţi fotbalişti, deoarece campionatul este lung, iar obiectivele anunţate pentru acum şi următoarele sezoane presupun investiţii serioase în toate, mai ales în lot.
Toată lumea-i fericită, toată lumea face calcule, iar entuziasmul din Bănie este unul ca pe vremurile glorioase ale Ştiinţei. Cel mai bucuros este însă Adrian Mititelu, cel care a făcut în această toamnă cea mai tare investiţie, aducerea lui Victor Piţurcă ca manager şi antrenor. Deşi finanţatorul Craiovei este un om extrem de vanitos şi orgolios, el pare că i-a cedat locul în prim-plan lui Piţurcă deoarece s-a convins că, în sfârşit, Universitatea este pe punctul de a reveni în fruntea fotbalului românesc. Iar la capătul „tunelului“ se vede visul european...
Aş cita şi o observaţie a unui cititor al GdS, cu care sunt 100 la sută de acord: „Mă bucur că s-a schimbat cu totul atmosfera în Bănie: Piţi e bucuros, băieţii - încrezători, Mititelu - modest, suporterii - fericiţi.